CMSR dorește să modifice regulamentul privind EMC, dar și să reglementeze publicitatea în domeniul stomatologic. O altă iniţiativă vizează regulile prin care un medic stomatolog din altă ţară poate profesa în România.
Enayati Medical City, primul oraș medical din România, găzduiește pentru al treilea an Gala Recunoștinţei, balul caritabil dedicat susţinătorilor programelor Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.
Dr. Clara Alexandrescu explică ce ar trebui să facă pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare pentru a nu se expune riscului de a face atacuri cardiace sau de a prezenta variații ale tensiunii arteriale, vara, în perioadele caniculare.
Noi, cei din frontul antitabac, trebuie să vorbim despre noile direcţii ale industriei tutunului, care determină îngrijorări etice importante în rândul experţilor și al profesioniștilor din sănătate.
Cristina Elena Anastasiu, de profesie economist, ne face o scurtă trecere în revistă despre ceea ce înseamnă munca de evaluator de spitale. Ea a participat la evaluarea a 15 spitale din zece judeţe și municipiul București.
Procesele de malpraxis au o încărcare emoţională mare. Părţile implicate într-un astfel de proces trebuie să aibă în vedere că scopul este aflarea adevărului, nu obţinerea unei răzbunări.
În timp ce România anunţă încheierea epidemiei de rujeolă, OMS declară epidemia de variola maimuţei urgenţă de sănătate publică.
Am ajuns în Turcia (la mare), după 18 ani. A fost o perioadă foarte frumoasă. Bucuria mi-a fost dată nu de accesul la servicii, nu de vremea frumoasă sau de puţinele zile ale concediului de odihnă, ci de timpul petrecut împreună cu familia.
Anul trecut am descoperit un autor, uscăţiv la trup, cu tristeţea impregnată adânc în priviri, dar cu un anume magnetism care atrăgea doamnele precum flacăra atrage fluturii.
Pentru fiecare dintre noi, momentul retragerii din activităţile profesionale reprezintă un punct de cotitură. De regulă, momentul este definit și gestionat administrativ prin pensionare.
Nu e nevoie să ai studii medicale ca să știi că prostia, chelia şi bătrâneţea nu se vindecă. Poţi cel mult să atenuezi sau să maschezi unele semne şi simptome.
Recoltate la naștere, celulele stem prezintă caracteristici speciale, iar cele autologe (proprii) stau la baza unor tratamente cu raport beneficiu/risc supraunitar.
Publicarea în Monitorul Oficial a ordinului care permite obţinerea competenţelor în timpul rezidenţiatului poate schimba felul în care actualii rezidenţi în Medicina de familie își vor practica meseria.
Am descoperit alergatul târziu, deși e printre primele lucruri pe care le-am făcut în viaţă. Pe nesimţite, și cu întreruperi, oscilaţii masive în greutate, renunţări și noi începuturi, a devenit o a doua natură pentru mine.
Campania de strângere de fonduri „Cântec de leagăn pentru Polizu”, demarată de Organizația Salvați Copiii, a atras și implicarea companiei Lidl România, care a decis să doneze suma de 1,2 milioane de euro.
Este vorba de un echipament de computer tomograf cu 384 secțiuni reconstruite, care dispune de un sistem de intervenții ghidate dedicat radiologiei intervenționale, cu soft de inteligență artificială (AI).
În zilele de 20-21 septembrie sunteți așteptați la Conferința „Actualități în Gastroenterologie”, ediția a X-a, eveniment organizat de Societatea Română de Medicină Internă, în colaborare cu Mayo Clinic și UMF „Carol Davila”.
Excutivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea decontării la toate toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.
În cadrul evenimentului, aflat anul acesta la a doua ediție, vor fi trei zile cu muzică, filme, plimbări cu caiacele și dezbateri.
O invazie de lilieci a avut loc marți la secția Secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe