Acest website are ca obiectiv principal furnizarea de informaţii specializate şi de actualitate comunităţii medicale, fiind dedicat medicilor specialişti, farmaciştilor, asistenţilor de farmacie, instituţiilor medicale sau oricărui profesionist competent ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul medical.
Informaţia nu poate substitui consultaţiile medicale profesionale acordate pacienţilor şi nu poate fi folosită ca sursă de referinţă în deciziile medicale privind diagnosticul şi tratamentul pacienţilor.
Acest website este proprietatea integrală a Viaţa Medicală Românească SRL, fiind finanţat în întregime din surse proprii. Acest website este proprietatea Viaţa Medicală Românească şi este protejat pe teritoriul României de Legea 8/1996 ce stabileşte cadrul juridic privind dreptul de autor/copyright şi drepturile conexe, dar şi de legile de copyright adoptate la nivel internaţional. Reclama difuzată pe acest website va fi întotdeauna marcată distinct, fiind reglementată de politica publicitară stabilită de Viaţa Medicală Românească:
Publicitatea este permisă numai pentru produsele medicamentoase care au fost aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului.
Viaţa Medicală Românească îşi rezervă dreptul de a revizui politica editorială în cazul în care conţinutul portalului va face necesară clarificarea sau schimbarea unor detalii.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe