La 1 octombrie va avea loc conferința „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”, organizată de Fundația Regală Margareta a României. Cu acest prilej, Viața Medicală a vorbit cu Mugurel Mărgărit, director executiv al fundației.
Experţi în psihologia sănătăţii de la Fundaţia Baylor Marea Neagră alături de colaboratori au plăcerea să anunțe lansarea manualului „Susţinerea pacienţilor cu boli cronice – Manual de psihologia sănătăţii pentru clinicieni”.
UMF „Carol Davila” București i-a acordat titlul Doctor Honoris Causa profesorului doctor Peter Vilmann.
Grație unei tehnologii bazate pe nanoparticule, cercetătorii au reușit să creeze un test care detectează valorile hormonului stresului – cortizolul. Testul poate fi efectuat acasă.
Societatea Română Alzheimer invite publicul să se alăture pe 21 septembrie 2024 la un manifest pentru sănătatea creierului.
Beatrice Mahler, managerul de la Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a aerului curat pentru un cer albastru.
Numărul pungilor din plastic de unică folosință găsite pe plajele şi pe cursurile de apă din în Statele Unite s-a redus semnificativ, potrivit unei analize publicate luni de ONG-ul Ocean Conservancy.
Volumul „Ghid de prescriere a medicamentelor pediatrice” reprezintă încununarea unui efort colectiv al experților de la Editura Prior și al unui grup foarte entuziast de medici tineri, afirmă medicul Mihai Craiu.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că la Târgu Mureș va fi construit un Centru Chirurgical Cardiovascular, care va aparține de Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant.
Începutul de an școlar înseamnă speranţe şi emoții nu doar pentru părinţi și dascăli, ci și pentru personalul medical pregătit să intervină ori de câte ori este nevoie.
Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat recent că avansează lucrările la Ambulatoriul de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”.
Cercetătorii israelieni au creat o nouă tehnologie care are potenţialul de a îmbunătăţi modul în care medicii evaluează pacienţii sub anestezie, în timpul somnului sau la terapie intensivă.
Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, prof. dr. Cătălina Poiană, a participat la conferința de deschidere a lucrărilor pentru noul sediu al Spitalului de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
Majoritatea rezidenților în medicină de familie vor să profeseze în România, dar se tem că legislația complicată și limitările impuse de autorități le vor crea dificultăți în practicarea meseriei.
Obezitatea este pe primul loc în topul afecţiunilor care îi afectează pe preşcolari, potrivit datelor furnizate de DSP Buzău.
Recent, 2,7 milioane de lire sterline au fost acordate pentru șase proiecte de cercetare. Patru din cele șase proiecte sunt dedicate insulinelor ce reacționează la glucoză.
În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj va fi construit un nou Centru de Patologie Cerebrovasculară, proiectul având o valoare totală de peste 39 milioane de euro.
Inițierea unei conversații despre sinucidere și prevenire, oricât de mică ar fi, ajută la construirea unei societăți mai înțelegătoare și mai solidară, consideră experții Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România.
Un studiu recent a găsit o asociere între efectuarea apelurilor telefonice cu o durată mare și riscul cardiovascular crescut.
VoLTE Emergency Call, cea mai nouă funcționalitate implementată pentru apelarea Serviciului de urgență 112, a fost configurată și testată cu succes, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe