Ziua Mondială a Psoriazisului este marcată anual, pe 29 octombrie. Societatea Română de Dermatologie atrage atenția asupra impactului fizic, social și emoțional creat de psoriazis prin diverse manifestări.
Ministerul Sănătății a transmis recent o informare cu privire la numărul de doze de vaccin gripal.
Conducerea unității a anunțat că locurile pentru mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt, ocupate până în ianuarie 2027, așa că se vor face investigații și într-o zi de sâmbătă.
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei manifestări internaționale majore dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC).
Psoriazisul nu se oprește la piele, atrag atenția medicii dermatologi în contextul Zilei mondiale a psoriazisului. Această zi va fi marcată pe 29 octombrie.
În cazul cancerului de sân, pacientele au la dispoziție un traseu de îngrijire integrat, care acoperă prevenția, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea și recuperarea.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a afirmat că a primit numeroase sesizări din partea medicilor rezidenți și a medicilor specialiști privind întârzierile nejustificate în recunoașterea pregătirii profesionale.
Una dintre cele mai importante voci internaționale în cercetarea creierului feminin, dr. Lisa Mosconi a participat online recent, la București, la un eveniment dedicat menopauzei.
Potrivit unui studiu recent, românii îmbină utilul cu plăcutul în bucătărie, iar 7 din 10 români gătesc săptămânal paste.
Weekendul acesta, România a trecut la ora de iarnă. Totuși, mulți dintre noi se întreabă ce se întâmplă în organism și cum ne adaptăm la ora de iarnă.
Membrii delegați ai tuturor asociațiilor membre ale Asociației Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) au ales, în 23 octombrie 2026, viitoarea conducere a SNMF.
Asociația PREVIA a transmis Ministerului Sănătății și CNAS o scrisoare deschisă prin care solicită eliminarea condiției de asigurat pentru accesul la vaccinarea anti-HPV gratuită și compensată.
La Timișoara a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara. Termenul de finalizare al proiectului este de 34 de luni.
Alianța Națională pentru Boli Rare România readuce în atenție necesitatea aprobării Planului Național de Boli Rare actualizat, cu responsabilități și termene clare.
Recent, prima platformă de chirurgie robotică da Vinci 5 a fost implementată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Alexandru Rogobete a preluat recent funcția de ministru al Sănătății. Acesta a transmis un mesaj, amintind că „Siguranța pacienților este prioritatea noastră”.
În perioada septembrie–octombrie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) desfășoară o campania de promovare a alimentației sănătoase și a activității fizice.
Peste 10.200 de participanți s-au înscris la Congresul UMF „Carol Davila” din București, care se desfășoară în perioada 22–24 octombrie 2026.
Accesul la RMN și CT trebuie stabilit în funcție de necesitatea medicală, nu de diagnosticul pacientului sau de bugetul disponibil.
Osteoporoza nu trebuie privită ca o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. Este o boală care poate fi depistată și tratată, iar complicațiile sale pot fi prevenite, afirmă dr. Loredana Camelia Boicean.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe