Newsflash

Viața Medicala - Ediția 16 (1732) din apr. 2023


Scurtă istorie a medicamentului românesc

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - apr. 21, 2023

Industria farmaceutică din ţara noastră s-a dezvoltat mult după cel de-Al Doilea Război Mondial, trecând de la micile fabrici şi laboratoare farmaceutice la fabrici moderne.

Transplant pulmonar prin incizie de 8 centimetri

de Dr. Mariana MINEA - apr. 21, 2023

Chirurgii de la Spitalul Vall d’Hebron din Barcelona au efectuat pentru prima oară un transplant pulmonar care nu presupune secţionarea osului. Intervenţia a fost realizată cu ajutorul unui robot.

Biopsia lichidă – pași spre personalizarea terapiei cancerului

de Dr. Mariana MINEA - apr. 21, 2023

Cercetătorii încearcă să afle dacă medicii se pot baza pe un rezultat negativ al biopsiei lichide în alegerea de a nu continua tratamentul cu chimioterapie la anumiți pacienţi.

Manichiura cu gel poate fi riscantă pentru sănătate

de Dr. Mariana MINEA - apr. 21, 2023

Tot mai multe persoane din Marea Britanie dezvoltă alergii ca urmare a folosirii kiturilor de manichiură la domiciliu ce presupun aplicarea unor produse de tip gel sau pe bază de acrilic.

Bilanţul îngrijorărilor

de Dr. Vlad STROESCU - apr. 21, 2023

De mai multă vreme s-a născut în mine ideea, maturizată în convingere, că psihiatria se află într-un impas multidimensional.

Strategia naţională de sănătate, în linie dreaptă

de Cristina GHIOCA - apr. 21, 2023

Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională Hotărârea de Guvern privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2023-2030 și a Planului de acţiuni pentru perioada 2023-2030.

Casă nouă pentru Institutul „Prof. Dr. C.C. Iliescu”

de Dan Dumitru MIHALACHE - apr. 21, 2023

Reluate după o întrerupere de câţiva ani, Zilele Institutului „Prof. Dr. C.C. Iliescu” vin, anul acesta, cu o veste mult așteptată: casă nouă pentru institut.

Înfiinţarea unui cabinet stomatologic

de Dr. Rareș Jugănaru - apr. 21, 2023

Birocraţia reprezintă un punct de cotitură pentru fiecare antreprenor. Prin această sinteză aerisită vei afla care sunt actele necesare pentru a deschide cabinetul medical.

Rolul experţilor în probaţiunea erorilor medicale

de Prof. dr. Cristian Stan - apr. 21, 2023

În ţările est-europene există o singură categorie de experţi medico-legali – este vorba de medicii legiști.

Acum, doar despre fapte bune

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 21, 2023

În Săptămâna Luminată ar fi bine să ne gândim doar la fapte bune. Istorisind despre Afganistan, aș fi vrut să descriu întâmplări de pe acele meleaguri. Dar nu mi-am adus aminte nimic potrivit.

Colegi, şi nu numai

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - apr. 21, 2023

Influenţele altor limbi în limba noastră trebuie să fie filtrate şi adaptate pentru a nu cădea în ridicol.

Pași noi pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 21, 2023

Guvernul a modificat legislaţia privind refugiaţii ucraineni, astfel încât să-i ajute să se integreze pe termen lung în România, dacă își doresc acest lucru.

Primele terapii genice în hemofilie, aprobate în Europa

de Dr. Radu GOLOGAN - apr. 21, 2023

Terapia genică asigură un confort de viaţă superior și este printre cele mai scumpe terapii existente.

Doza de ficțiune: „Jurnal de carantină” de Violeta Urdă

de Doza de Ficțiune - apr. 21, 2023

Violeta Urdă ne-a trimis spre publicare, la rubrica „Doza de ficțiune”, o proză scurtă sub forma unui jurnal din pandemie.

Boala hepatică în diabetul zaharat

de Conf. dr. Camelia-Ana Grigore - apr. 21, 2023

Diabetul și prediabetul sunt în legătură directă cu dezvoltarea bolii ficatului gras non-alcoolic, insulinorezistenţa ducând la steatoză hepatică.

Infecţiile asociate dispozitivelor cardiace implantabile (1)

de Dr. Corina-Maria Mitroi-Maxim - apr. 21, 2023

Această categorie de infecţii reprezintă o complicaţie serioasă. Ea este asociată cu o mortalitate și o morbiditate importante și cu o povară financiară crescută.

De vineri, 21 aprilie. în cinematografe

de Redacția Viața Medicală - apr. 21, 2023

Weekendul vine cu o comedie cu Nicolas Cage în rolul lui Dracula, o dramă despre mișcările sindicale franceze și cu o animaţie în care binele învinge întotdeauna.

Sănătatea operelor de artă

de Dr. Raluca BULEA - apr. 21, 2023

Muzeul Naţional de Artă al României propune o expoziţie despre restaurarea unor lucrări din China și Japonia aflate în patrimoniul său.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe