Prin 2010 participam, la Chişinău, la o activitate medicală tip „exerciţiu trilateral” România - SUA - Republica Moldova, patronată de NATO, pe vremea când încă exista „Podul de flori” de peste Prut.

Am putut vedea in situ colegialitatea gazdelor, ospitalitatea şi gândirea medicală comună cu a noastră, deşi aparent veneam din şcoli medicale diferite. Se simţea la bază influenţa şcolii medicale franceze, care între timp s-a mai estompat. Multele schimbări politice, de la ei şi de la noi, ne-au mai îndepărtat.

Pe atunci, plimbându-mă prin oraş, am observat, între multe altele, că fără a avea o „Lege Pruteanu”, vecinii noștri o respectau în spiritul ei, cel puţin în scris. Ca un mic exemplu, „Materiale de construcţie” era corect scris. Nu ca la noi, unde fiecare afişează ce vrea şi cum vrea, respectiv „Materiale de construcţii”.

Este o eroare clasică şi combătută încă de pe vremea când se spunea „Domnul Graur se căzneşte să ne’nveţe româneşte”, iar cenzura vremii nu permitea nici vopsitorilor de firme să greşească.

Este suficient să spunem „doamnă doctor”

Este vorba de substantivele colective, care, pentru cine chiar a învăţat limba română, nu au plural, deoarece reprezintă toate entităţile din categoria respectivă. Dar azi vedem şi inscripţia „Canal de irigaţii” în loc de irigaţie, precum şi multe altele.

Chiar şi în unele lucrări ştiinţifice găsim „Materiale şi Metode”, dar, de fapt, în limba română ar trebui să fie la singular, deoarece sunt folosite ca substantive colective, deci „Material și Metodă”. E adevărat că la o eventuală traducere în limba engleză, trebuie să apară la plural, că așa e la ei.

Tot pentru acelaşi motiv, în limba română nu este nevoie întotdeauna să specificăm genul (masculin, feminin sau neutru) când vorbim în general despre elevi, profesori, militari sau orice altă categorie, deoarece sensul colectiv îi cuprinde pe toţi și pe toate.

Așa cum este suficient să spunem „doamnă doctor” pentru a fi clar că ne adresăm politicos unei persoane de sex feminin. Nu este nevoie să inventăm cuvântul „doctoră”, cum fac unii pacienţi.

Influenţele altor limbi în limba noastră trebuie să fie filtrate şi adaptate pentru a nu cădea în ridicol (este cazul să ne amintim și de Alecsandri, Caragiale și alţii). Iar fraţii de peste Prut au dovedit că rezistă în faţa influenţelor străine sau că măcar încearcă să o facă.

Românii, „aşa agitaţi cum sunt ei”

În delegaţia americană la exerciţiu participa şi o doamnă ofiţer-medic din Armata SUA, din personalul Ambasadei SUA la Bucureşti, care avea ascendenţă românească şi vorbea binişor româneşte. La una dintre multele întâlniri colegiale informale ale participanţilor, în timpul liber, a povestit cu umor cum a decurs prima ei misiune în Republica Moldova.

Despre această ţară ştia doar că ar fi avut ceva probleme cu
România şi cu Rusia. A primit misiunea şi documentele, a luat cursa aeriană de la Otopeni spre Chişinău, şi când a coborât din avion, a văzut cu mirare că peste tot era arborat tricolorul – roşu, galben şi albastru.

Toate inscripţiile, mari şi mici, erau în limba română, iar cei din jur vorbeau româneşte. S-a speriat, crezând că a greşit avionul şi a ajuns într-un alt oraş din România.

Cum să explice o asemenea eroare şefilor săi? Imediat s-a gândit la ceva mult mai grav, că românii, citez, „aşa agitaţi cum sunt ei”, au invadat Republica Moldova! Cum putea să justifice faptul că, militar fiind, a intrat într-o zonă de război fără aprobare? Aşa că s-a dus fuga la Ghişeul de informaţii şi a întrebat, bineînţeles, în limba engleză:
— Unde suntem?
— La Chişinău.
— Şi de ce toată lumea vorbeşte româneşte?
— Pentru că suntem români!

După cum spunea, abia atunci a înţeles esenţa problemei privind relaţiile complexe româno-moldovene. Problemă care, de fapt, avea o explicaţie foarte simplă. Iar de atunci, timpul – despre care se spune că le rezolvă pe toate – a trecut fără să rezolve mare lucru.

Dar mai este timp. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Inclusiv noi, personalul medical și activităţile medicale, suntem parte a liantului care leagă cele două jumătăţi ale naţiunii române.

Citiți și: Acum, doar despre fapte bune