Spunea cineva, într-o postare acum câteva luni, că este depășit modul de evocare a unor personalităţi prin montarea de busturi ori statui.
Ne mai mirăm de lipsa de respect și de încredere a cetăţenilor faţă de medici când încă există practici condamnabile?
Tot românul îi ştie pe cei mai buni fotbalişti, dar prea puţini îi ştiu pe cei mai grozavi oameni de ştiinţă români, actuali şi foşti, şi ceea ce au făcut ei pentru ţară.
Mi-a istorisit cineva, în urmă cu trei săptămâni, o situație (concluziile aparțin celor ce vor citi cele întâmplate).
Proaspăt recuperat după o răceală zdravănă, din categoria celor non-COVID, în timp ce trăiesc senzaţia sublimă a expectoraţiei cu succes, mi-am luat răgaz să cumpătez pe marginea moștenirii noastre pandemice. Concluzia, altfel deloc facilă, îmi stă evident în faţă: nici n-am înţeles mare lucru, nici nu ne pasă prea mult.
Gândirea de tipul „mie nu mi se poate întâmpla” este greșită și, de multe ori, chiar periculoasă. O decizie luată pornind de la această idee, un lucru făcut fără a sta pe gânduri se poate transforma în erori cu repercusiuni pentru întreaga viaţă.
La 15 septembrie 2022, în marja celei de-a 72-a sesiuni a Comitetului Regional pentru Europa al OMS, s-a desfășurat, la Tel Aviv, Reuniunea dedicată asistenţilor șefi și moașelor șefe din Regiunea Europeană a OMS (GCNOMS Hub).
Numărul medicilor de familie din zonele rurale va scădea și mai mult în următorii ani din cauza îmbătrânirii populaţiei. Soluţiile pentru această problemă trebuie concepute la nivel naţional, primăriile locale fiind prea sărace și prea lipsite de viziune pentru a o gestiona.
Evenimentele știinţifice sunt incluse în munca de zi cu zi a medicului. Perfecţionarea sa permanentă este răspunsul pe care acesta îl poate avea la provocările realităţilor cu care se confruntă breasla medicală.
Ca în orice specialitate clinică, și în Reabilitarea Medicală lucrezi cu oameni, nu doar cu boli. Specialitatea este una complexă pe care încă o descopăr zi de zi.
Legea care reglementează internshipul este stufoasă și plină de dispoziţii ce trebuie respectate în mod imperativ. Este imposibil să facem o „radiografie” completă a acesteia, dar este bine să cunoaștem cele mai importante reglementări din domeniu.
Mă întâlnesc tot mai des cu oameni care au, ca primă plângere, nu o suferinţă, ci un enunţ cu concepte complicate. E o încercare dificilă să efectuezi anamneza și să înţelegi ce li se întâmplă.
Gura, zâmbetul și dinţii au o istorie aparte în definirea frumosului. Stomatologia are o istorie împletită cu evoluţia criteriilor pentru frumuseţe și cu creșterea accesibilităţii la tehnici de înfrumuseţare.
CAS a penalizat un medic specialist din ambulatoriu pentru că a trimis pacientul la medicul de familie, ca acesta să-i elibereze concediul medical. Motivul? El, specialistul, „nu are timp”.
Piaţa românească este bogată în ceea ce privește ofertele poliţelor de asigurare în caz de malpraxis. Dar medicii trebuie să manifeste diligenţă atunci când aleg o companie.
Datorită importanţei măsurării unui proces, orice standard de calitate pune accent pe monitorizare și evaluare.
În contextul economic și social actual și înainte de iarnă, interesul pământenilor s-a modificat.
Fără dimensiunea invizibilă a existenţei suntem simple râme. Muște de-o zi. Transmisia britanică a fost un semnal către lume spre o reîntoarcere la creștinism, tradiţie, valori, demnitate și unitate.
După agresiunea fizică asupra doctoriței de la Spitalul din Fetești, CMR a reacţionat public. Indignarea forului nu e surprinzătoare. Cât anume din mesajul CMR ajunge, însă, la pacientul român?
Ziua de 17 septembrie este dedicată, la nivel mondial, siguranţei pacienţilor și măsurilor care permit o îmbunătăţire a acesteia.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe