Newsflash
OPINII

Concentrându-ne pe partea greșită a problemei

Concentrându-ne pe partea greșită a problemei

Personal, am fost implicat într-un proiect al cărui scop era acela de a îmbunătăţi comunicarea asistentelor și infirmierelor cu pacienţii și aparţinătorii acestora.

pt iordacheProiectul a început bine, cu sprijin din partea tuturor celor implicaţi, însă pare că a rămas undeva agăţat în incapacitatea de a administra din punctul de vedere al legislaţiei muncii proasta performanţă și atitudinea indezirabilă a unor colegi reprezentând circa 10% din întreg personalul ţintă.

Practic, spun cei implicaţi, nu poţi face nimic legal împotriva lor, ei își cam fac de cap și nu prea dau socoteală nimănui. Lăsând la o parte faptul ca nu cred că acești angajaţi problemă sunt chiar atât de neatins (nu sunt jurist, dar presupun că se poate face destul, însă trebuie timp, răbdare și multă bună-credinţă și premeditare), mi se pare că în felul acesta ne concentrăm asupra părţii greșite a problemei.

Mă aștept ca deopotrivă competenţele și atitudinea personalului să se înscrie, ca mai peste tot, într-o curbă Gauss. La o extremă sunt niște oameni cu o performanţă indezirabilă, în vreme ce la cealaltă extremă sunt alţii, care își cinstesc jobul și îl fac cu pasiune.

La mijloc e o distribuţie întreagă cu majoritatea oamenilor
aflându-se măcar la jumătate. A scăpa de cei „răi” este doar o parte din problemă. Importantă și ea, dar nu întreaga problemă. Întrebările care se impun a fi puse sunt următoarele trei:

1. Sunt angajaţi care performează mult mai bine decât media?
2. Ai vrea ca tot mai mulţi angajaţi să performeze precum cei de mai sus?
3. Ei bine, ce faci pentru asta?

Și, din păcate, răspunsul este „Nimic”! Pentru că dacă te-ai preocupa de asta, ai putea obţine câteva lucruri notabile. Cei foarte buni ar vedea că sunt luaţi de model, sunt implicaţi, ar fi mult mai motivaţi și ar putea la nivel de colegialitate să îi tragă și pe ceilalţi după ei. Cei din pluton ar muta mijlocul mai către dreapta (mai către performanţă).

Cei din coada plutonului se vor găsi în una dintre următoarele trei condiţii: fie se mișcă și ei în direcţia dorită, fie își vor da seama că nu e locul lor acolo și vor căuta ceva mai pe gustul lor, probabil altundeva, fie ar deveni punctul de interes al unei concedieri pentru că diferenţele se vor vedea foarte bine.

După cum vedeţi, aici se poate ajunge abia într-un final. De regulă, în mai puţin de 10-20% dintre cazuri. Însă, între timp, vei fi avut o cultură organizaţională mult mai performantă, unde oamenii se înţeleg și colaborează mai bine și fac asta cu mai multă plăcere. Fără o conducere inspirată și procese îndelung premeditate, orice organizaţie tinde să
involueze.

Citiți și: Testament în fața medicului

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe