Capitolul „Sănătate” din programul de guvernare al noii coaliţii PNL-PSD-UDMR are zece pagini, cu una mai puţin faţă de precedentul, care avea aceleași date primare. În această mică analiză mă voi referi la măsurile de urgenţă din acest program, opt la număr, care ar trebui aplicate pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Prima măsură propusă este realizarea unui „parteneriat real între autorităţi și mediul socio-economic, care să formeze împreună mecanismul naţional, care duce la luarea deciziilor în privinţa controlului pandemiei”. Textul sugerează lipsa actuală a unui astfel de parteneriat, care, evident, a condus la ne-luarea deciziilor.

A doua prevedere din program spune că „măsurile cu impact pozitiv asupra sănătăţii publice, dar cu efecte negative asupra mediului economic și social trebuie însoţite de un pachet de măsuri în care trebuie stabilite clar perioada de aplicare, impactul și instrumentele financiare de compensare a efectelor negative”. Această frază din urmă îmi aduce aminte de Toma Caragiu, cu a sa „incongruenţă fenomenologică și introspectiv cromatică” sau „demitizare exhaustivă și relaţional caducă”.

După această frază este tipărită cea de-a treia măsură: „Restabilirea încrederii în autorităţi se poate realiza prin aducerea urgentă în prima linie a specialiștilor din sănătate și respectarea recomandărilor lor profesionale”. Rezultă că în ultimul timp ne-specialiștii au fost în prim-plan. A patra măsură este repoziţionarea Ministerului Sănătăţii (MS): „Autoritatea naţională care ia deciziile necesare privind sănătatea publică și asistenţa medicală, necesare pentru controlul pandemiei și pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate a tuturor categoriilor de pacienţi”. Pare că poziţia MS nu e cea corectă. Poate cu noul ministru…

„Pericole” și „minciuni”

Apoi, apare, evident, afirmaţia că trebuie aplicate și câteva măsuri legislative (cea de-a cincea măsură). Ele „trebuie să fie bine delimitate temporal, să fie nediscriminatorii și să nu genereze injustiţie socială sau economică. Ele nu trebuie să pună în pericol funcţionarea sectoarelor vitale și mai ales a sistemului de sănătate”. Această frază sugerează că măsurile de până acum – câteva ordonanţe de urgenţă, câteva alte legi, vreo sută de hotărâri de guvern și cele peste 4.000 de ordine de ministru al Sănătăţii emise din martie 2020 până în prezent – au pus poporul în pericol!

După ce am văzut cam ce fel de legi trebuie promovate, apare și fraza-cheie. Ea este legată de vaccinare: „Susţinerea campaniei de vaccinare trebuie făcută printr-o abordare onestă faţă de populaţie. Este necesară regândirea conceptului campaniei de informare privind vaccinarea și adaptarea acesteia pentru diversele categorii sociale și în funcţie de mediul de provenienţă (rural-urban)”. Această frază induce ideea că, până acum, abordarea faţă de populaţie a fost opusă onestităţii, adică coruptă, depravată, josnică, necinstită și că actuala campanie de informare a fost greșită. Alţii trebuie promovaţi aici.

Obiective ca măsuri

Punctul șapte este legat tot de vaccinare. Aici însă în loc de măsuri au fost scrise obiective, pentru că textul sună astfel: „Sprijinul general acordat vaccinării are ca obiectiv atingerea pragului minim de zece milioane de persoane vaccinate complet într-un interval de 90 de zile“. Iată cum se scrie un obiectiv la măsuri.

În fine, ultimul punct precizează niște măsuri necesare: „Extinderea testării prin înfiinţarea de noi centre și asigurarea unui număr lunar de teste gratuite pentru angajaţii sectoarelor esenţiale, pentru o perioadă definită de timp”. Acest punct sugerează că până acum testarea a fost limitată pentru că nu au existat puncte de testare și pentru că sectoarele esenţiale au fost păgubite de testele gratuite atât de necesare lor, adică angajaţilor „esenţiali“ (cum spunea fostul ministru V.V.).