Newsflash
ACTUALITATE Știri

Arest la domiciliu pentru un medic care a uitat o compresă în abdomenul unei paciente

de Magdalena Tănăsescu - mai 17 2024
Arest la domiciliu pentru un medic care a uitat o compresă în abdomenul unei paciente

Un medic în vârstă de 69 de ani din Voluntari, care ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei în timpul operației, a fost arestat la domiciliu.

Femeia, cu domiciliul în localitatea dâmboviţeană Dragomireşti, a dezvoltat o septicemie în urma operației, fapt care i-a provocat decesul.

Bărbatul este cadru medical la un spital din municipiul Bucureşti și este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Faţă de bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Precizăm că, pe parcursul zilei de 15 mai, ca urmare a probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă”, a precizat IPJ Dâmboviţa, preluat de Agerpres

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la o unitate medicală din Bucureşti şi la domiciliul medicului care este cercetat pentru ucidere din culpă.

„Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii şi, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomireşti”, susțin reprezentanții IPJ Dâmboviţa. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe