Newsflash

OPINII


Acum, doar despre fapte bune

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 21, 2023

În Săptămâna Luminată ar fi bine să ne gândim doar la fapte bune. Istorisind despre Afganistan, aș fi vrut să descriu întâmplări de pe acele meleaguri. Dar nu mi-am adus aminte nimic potrivit.

Colegi, şi nu numai

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - apr. 21, 2023

Influenţele altor limbi în limba noastră trebuie să fie filtrate şi adaptate pentru a nu cădea în ridicol.

Pași noi pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 21, 2023

Guvernul a modificat legislaţia privind refugiaţii ucraineni, astfel încât să-i ajute să se integreze pe termen lung în România, dacă își doresc acest lucru.

Malpraxisul medical: aspecte particulare ale sistemului „common law”

de Prof. dr. Cristian Stan - apr. 14, 2023

Sistemul juridic de tip „common law”, aplicat în Marea Britanie și Statele Unite, are printre particularităţi faptul că deciziile instanţelor se bazează pe precedentul judiciar.

Ozempic style

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 14, 2023

Tratamentul afecţiunilor cronice ar trebui să înceapă cu schimbarea stilului de viaţă. Medicul ar trebui să își ajute pacientul să înţeleagă importanţa acestui demers.

România de mâine

de Dr. Gabriel DIACONU - apr. 14, 2023

Deloc nu e greu să-ţi imaginezi cum ar merita să arate sistemul medical în România de mâine. Pentru că n-are nevoie de clopoţei și instalaţii luminoase de Crăciun. Sunt câteva principii fundamentale care astăzi ne lipsesc.

Îngrijirea paliativă din perspectiva managementului calităţii (I)

de Conf. dr. Vladimir Poroch - apr. 14, 2023

Implementarea eficientă a unui sistem de management al calităţii în cadrul entităţior care furnizează servicii de îngrijiri paliative presupune cunoașterea elementelor definitorii și a principiilor de bază ale acestui tip de îngrijire.

În Duminica următoare...

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 14, 2023

Poate că ar trebui să fim întâi nemulţumiţi de propria persoană și de lipsa noastră de implicare.

Datele confidenţiale ale unui pacient

de Drd. Rareș Voroneanu - apr. 14, 2023

Recent, legiuitorul a decis modificarea legii care reglementează drepturile pacienţilor. Modificarea vizează completarea articolului 24 din lege, cu patru alineate noi, referitoare la comunicarea informaţiilor medicale după decesul pacientului.

Spații mici, pretenții mari

Toţi operatorii economici de pe pieţele de servicii medicale din România sunt supuși unor presiuni legislative în veșnică schimbare. Modificările frecvente și semnificative conduc uneori la contradicţii flagrante între actele normative în vigoare.

Consiliere pentru carieră și viaţă personală

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - apr. 14, 2023

Ce aspecte ar trebui să ia în considerare un elev înainte de a alege să devină medic? Iată o listă de sugestii*.

De ziua tulburării bipolare

de Dr. Vlad STROESCU - apr. 7, 2023

Vorbim mult prea puţin despre tulburarea bipolară, ea face încă obiectul unui enorm stigmat. Îi admir pe cei câţiva care trec prin această experienţă și vorbesc public, cu curaj, despre ea.

Întâlnirea de la București a Hubului Asistenţilor șefi ai OMS Europa

de Adriana CÂRNU - apr. 7, 2023

Prin organizarea acestei importante întâlniri strategice la București se acordă o recunoaștere deosebită asistenţilor medicali și moașelor din România.

A început finalul pandemiei

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 7, 2023

Am prins căderea comunismului, schimbarea Papei aflat încă în funcţie, încercarea de restauraţie a lui Putin, apariţia AI. Am trăit o pandemie similară gripei spaniole. Oare ce ne mai aduce viitorul?

„Trebuie să”… sau principiul dominoului

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - apr. 7, 2023

Directorului Biroului Regional pentru Europa al OMS avertizează: „Până la 40% dintre medicii din regiune urmează să se pensioneze în următorii zece ani şi nu există un plan de înlocuire a acestora”.

Prof. dr. Viorel Jinga: „De obicei, colegiile ne cer credite EMC. CMMB oferă aceste credite”

de Biroul Consiliului CMMB - apr. 7, 2023

Peste 11.600 de medici au participat la cea de-a 11-a ediţie a Conferinţei CMMB. La deschiderea lucrărilor au fost prezenţi, între alții, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii și rectorul UMFCD.

Curtea Constituţională a României – decizia de imputare

de Drd. Rareș Voroneanu - apr. 7, 2023

În societatea noastră, decizia de imputare este des utilizată, atât în sectorul medical, cât și în alte domenii.

Evaluarea extrajudiciară a erorilor medicale

de Prof. dr. Cristian Stan - apr. 7, 2023

Una dintre dificultăţile majore ale probaţiunii malpraxisului este dată de imposibilitatea frecventă a bolnavului de a demonstra că a fost victima unei erori medicale.

Și acasă e nevoie de empatie, ajutor și susţinere

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 7, 2023

Nu am povestit niciodată episodul Bamiyan. S-ar fi putut încheia tragic. Tardiv am aflat că am fost în misiune într-o zonă aflată sub observaţia riscant de atentă a celor care nu îi suferă pe „expaţi”.

Am terminat UMF, acum ce fac?

de Dr. Rareș Jugănaru - apr. 7, 2023

Începem o rubrică nouă, menită să vină atât în ajutorul medicilor stomatologi, cât și al studenţilor din anul terminal de Stomatologie.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe