Newsflash
OPINII

După rezidenţiat, încotro?

de Dr. Cristina Irimia - iun. 16 2023
După rezidenţiat, încotro?

Alegerea unui post implică un loc de muncă într-un spital de stat după terminarea rezidenţiatului, iar alegerea unui loc presupune un contract de muncă pe perioadă determinată (între patru și șase ani).

Promovarea examenului de rezidenţiat îi permite medicului să își aleagă atât specializarea dorită, cât și forma de angajare. Dacă în cazul medicilor care 
și-au ales un post la examenul de rezidenţiat lucrurile sunt clare, situaţia nu este la fel de simplă în cazul celor care au optat pentru un loc. Aceasta deoarece, după finalizarea pregătirii de patru-șase ani în specializarea dorită, sunt nevoiţi să își caute un loc de muncă.

Acest aspect are și o parte pozitivă, deoarece nu toţi medicii vor să fie condiţionaţi de locul unde trebuie să meargă după ce termină rezidenţiatul. Posturile de medici specialiști în spitalele de stat sunt destul de puţine, se scot greu la concurs (atunci când decid managerii de spitale) și, de obicei, sunt în spitale mai mici, din provincie, unde deficitul de personal este uriaș. 

Ziarul „Viaţa Medicală” este de real ajutor în acest sens, deoarece publică săptămânal toate posturile de medici specialiști scoase la concurs în sistemul de stat. Astfel, medicul poate vedea periodic situaţia posturilor din toată ţara. În orice caz, nu există postul „perfect”, fiind necesar întotdeauna un grad de  compromis. Unii dintre medici pot opta să urmeze un nou rezidenţiat pentru a doua specializare, contra cost. Alţii se orientează spre mediul privat, unde există cerere mai mare pentru anumite specializări, cum ar fi dermatologia (mai ales estetica), chirurgia plastică, oftalmologia etc.

Soluţii la început de drum

În general, la început, în mediul privat salariul este mai mic. Veniturile variază în funcţie de numărul de consultaţii, fiind calculate ca procent din valoarea consultaţiei (de obicei, sub formă de PFA sau PFI). Totuși, există și clinici mai mari care oferă un salariu fix, destul de atractiv la început de drum. Deschiderea propriului cabinet este o opţiune pentru medicii cu situaţie financiară foarte bună, dar este nevoie de experienţă în gestionarea unei firme. Iar medicul proaspăt specialist nu are încă o reputaţie construită în domeniul său. O variantă ar fi preluarea unui cabinet deja înfiinţat de un alt doctor (situaţie valabilă mai ales în cazul medicilor de familie).

Drumul străinătăţii

Din păcate, o mare parte dintre medici decid să emigreze, la exodul lor contribuind și dificultatea găsirii unui loc de muncă în România după finalizarea rezidenţiatului. În acest caz, este absolut necesară cunoașterea limbii vorbite în ţara în care urmează să se stabilească medicul, de obicei la un nivel lingvistic avansat (în general, C1 conform CEFR – Common European Framework of Reference for Languages).

Efectuarea stagiilor în străinătate încă din timpul studenţiei sau al rezidenţiatului reprezintă o oportunitate pentru a cunoaște și înţelege alte sisteme medicale. În timpul internshipului se pot stabili posibilităţi de colaborare și pot apărea diferite oportunităţi. De reţinut este faptul că stagiile efectuate în străinătate (mai ales în ţările din Uniunea Europeană) se pot echivala ca timp care contribuie la perioada de rezidenţiat.

Cariere alternative în domeniul medical

Există și cariere alternative pentru cei care au terminat Medicina, dar nu doresc să profeseze toată viaţa într-un spital sau cabinet medical. Câteva variante ar fi cercetarea sau înscrierea într-un program de doctorat care permite obţinerea unui titlu universitar și pregătirea studenţilor. Altă opţiune ar fi angajarea în industria farmaceutică, ca reprezentant medical, coordonator de programe de cercetare-dezvoltare ale companiei sau în domeniul farmacovigilenţei (analiza efectelor adverse).

Oricare ar fi opţiunea după terminarea rezidenţiatului, medicul trebuie să aleagă în funcţie de preferinţe. Este important să nu uite că medicina este o profesie liberală, care oferă multe oportunităţi și permite tranziţia cu ușurinţă spre alte domenii.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe