Acum circa 30 de ani, în Franţa, medicii de familie trecuţi de 56 de ani puteau primi o indemnizaţie de concediere voluntară, de până la 258.000 de franci, dacă-și închideau definitiv cabinetul. Prin această măsură guvernul spera să reducă cheltuielile cu sănătatea prin eliminarea medicilor consideraţi a fi prea numeroși. Acum situaţia este total diferită: 6 milioane de francezi nu au niciun medic de familie, iar autorităţile publice încurajează profesioniștii să lucreze cât mai târziu posibil, chiar și după vârsta de 65 de ani.

        În plus, pentru a rezolva penuria de medici de familie din Franţa, guvernul francez a depus un proiect de lege prin care se încearcă limitarea acestor „deșerturi medicale” – zone cu resurse medicale insuficiente situate în mediul rural, dar și în anumite orașe de dimensiuni medii și zone periurbane.

        La acest proiect, care urmează să fie dezbătut în Adunarea Naţională a Franţei, s-au depus deja amendamente care conţin măsuri coercitive, cu constrângeri pentru medicina de familie eminamente liberală. Deputaţii care le-au depus susţin în special restabilirea clară a obligaţiei de permanenţă a îngrijirilor medicale. Ei afirmă că în Franţa, după „eliminarea acestei obligaţii, s-a înregistrat o deteriorare a accesului la îngrijire. Principiul serviciului voluntar nu este suficient pentru a satisface cererea de îngrijire exprimată de populaţia de pe teritoriu”.

        Totuși, din câte știu eu, munca obligatorie este interzisă prin normele stabilite la nivel internaţional. De menţionat că, din perspectivă legală, una este să semnezi un contract de muncă în spital, prin care te obligi să prestezi un număr de ore de muncă, din care „n” în gărzi, și alta este să lucrezi în mod liberal.

        Pe de altă parte, acest grup dorește să impună și un preaviz de șase luni pentru părăsirea locului de practică de medici, chirurgi, stomatologi și moașe (cu excepţia „cazurilor de forţă majoră”), argumentând că acest lucru ar trebui să permită autorităţilor „să anticipeze situaţia”.

        Evident că medicii de familie nu sunt mulţumiţi de aceste propuneri. Ei consideră că vor fi „legaţi de glie”, încălcându-se principiul liberalismului profesiei medicale. Mai mult, ei se plâng că deja sunt rechiziţionaţi de autorităţi pentru cazurile medico-legale pentru care nu există medici voluntari.

„Pașaport de talente” și în medicină

        Și François Braun, ministrul Sănătăţii din Franţa, a afirmat că „deșerturile medicale” nu se vor rezolva cu forţa. De aceea, o altă variantă luată în dezbatere ar fi extinderea „pașaportului de talente” și în domeniul medical. Acesta ar permite medicilor din afara UE să se instaleze într-o zonă deficitară, având contract cu o unitate medicală administrată de primăria locală. Ei ar urma să aibă la dispoziţie 13 luni pentru a promova examenul de validare a cunoștinţelor. Dacă reușesc, ar obţine un permis de ședere de patru ani care să le permită să-și aducă familiile în Franţa. 

        Se mai vorbește și de contractul de serviciu public, un model prin care se dorește atragerea mediciniștilor în zonele deficitare. Acesta oferă studenţilor o bursă de până la 1.200 de euro/lună în schimbul instalării ulterioare într-o zonă deficitară. El funcţionează deja din 2009, doar că până acum a atras doar 3.300 de voluntari (insuficient pentru a umple aceste zone). 

        Prin acest contract, guvernul oferă „studii medicale gratuite, un internat de excelenţă și o bursă pe viaţă” studenţilor, începând cu anul II de facultate. După absolvire, tinerii vor trebui să se angajeze să profeseze în teritoriile deficitare timp de zece ani. În caz contrar, vor fi obligaţi să restituie sumele încasate.

Din Franţa, în România

        Chiar dacă România este departe de Franţa, și la noi există „deșerturi medicale”, în special în zonele rurale (dar nu numai), în care nu găsești un medic de familie. Pentru aceste comune de 2.000-4.000 de locuitori, în noul Contract-cadru se propune acordarea unui spor substanţial de instalare în zonă, timp de 6-12 luni. 

               Dar ce ne facem după ce medicul de familie dă piept cu „balaurul” birocraţiei medicale și i se termină sporul acordat iniţial? Va mai dori el să rămână în postul respectiv? Ce-l va mai motiva să treacă peste limitele impuse medicilor de familie? Cum va face faţă ambiguităţii și schimbării frecvente a sistemului legislativ? Va mai dori el să fie medic de familie? „Un medic de mâna a doua”, așa cum sugera însuși ministrul Sănătăţii.

Pentru rezolvarea „deșerturilor medicale” de la noi, poate ar fi mai bine ca autorităţile să-și dorească să facă Medicina de familie atractivă pentru rezidenţi. Pentru asta ar trebui alocat domeniului cel puţin 9% din bugetul Sănătăţii, așa cum recomanda și Banca Mondială când a finalizat studiul solicitat de Guvernul României (e totuși o „performanţă” să ceri ajutorul Băncii Mondiale să-ţi facă studiul, să-ţi dea recomandările cerute, iar la final să nu ţii cont de ele). Să nu uităm că în UE, acolo unde se pune bază pe Medicina de familie, aceasta primește 12-14% din bugetul alocat Sănătăţii.poate ar fi mai bine ca autorităţile să-și dorească să facă Medicina de familie atractivă pentru rezidenţi. Pentru asta ar trebui alocat domeniului cel puţin 9% din bugetul Sănătăţii, așa cum recomanda și Banca Mondială când a finalizat studiul solicitat de Guvernul României (e totuși o „performanţă” să ceri ajutorul Băncii Mondiale să-ţi facă studiul, să-ţi dea recomandările cerute, iar la final să nu ţii cont de ele). Să nu uităm că în UE, acolo unde se pune bază pe Medicina de familie, aceasta primește 12-14% din bugetul alocat Sănătăţii.

               În plus, ar trebuie să existe o reducere semnificativă a birocraţiei și a instabilităţii legislative, dar și o creștere a competenţelor pentru Medicina de familie. Dar se pare că aceasta este doar părerea mea, pentru că autorităţile noastre caută doar măsuri fără un impact semnificativ pentru noi.