Până la urmă, vine și vacanţa mare. Mulţi dintre noi vor pleca în clasicul concediu familial care, de câteva generaţii, marchează sfârșitul anului de lucru și de studii. Acela care ar trebui să ne reseteze ceasurile și să ne facă din nou proaspeţi și gata de muncă. Doar că, pentru noi, medicii, concediul nu e niciodată ceva simplu și relaxant. Pentru că boala și suferinţa nu își iau niciodată vacanţă, e adesea un „coșmar logistic” să poţi delega temporar toate grijile profesionale curente. 

În cazul meu, cel puţin, dar cred că al multor medici din ambulatoriu, nici nu prea ai cum să delegi. Tot ce pot să fac e să iau telefonul cu mine și să continui să dau sfaturi la distanţă, probabil zilnic. E aici un mic paradox și chiar o ipocrizie din partea mea: sunt multe zile în care, la serviciu, am impresia că nu mai sunt de vreun ajutor consistent, pentru că lipsesc prea multe piese din puzzle-ul unui sistem de îngrijiri coerent, psihosocial, încât să le pot eu cârpi cu prescripţiile mele de medicamente; dar iată că pesemne mă consider indispensabil din moment ce nu sunt în stare să mă desprind cu adevărat de cabinet nici în vacanţă. Poate e vorba de paradoxul anxietăţii, care te obligă să vrei să păstrezi controlul chiar dacă raţiunea îţi spune că nu are rost. 

Dar cred că anxietatea e și un sfetnic bun. Și constat că, mai mult ca niciodată în anul acesta, noţiunea de concediu nu a fost mai înșelătoare. În timp ce profesorii încearcă să organizeze poate cea mai mare grevă a ultimilor ani și ample proteste, pe fundalul unui sistem de învăţământ cronic avariat, în aerul public, în loc de îngrijorarea legitimă, plutește un sentiment estival, de parcă nu ar fi o criză, ci un avans la vacanţă. 

Niciuna dintre terorile cu care ne-am înfruntat în ultimii ani nu a dispărut, nu s-a ameliorat, dar omul se obișnuiește cu orice și ne vom scălda curând în aceleași ape ale aceleiași Mări Negre în care plutesc nave de război. Heraclit din Efes spunea că, atunci când oamenii dorm, fiecare are lumea lui, iar când sunt treji, au aceeași lume. Și nu vorbea despre somnul adevărat, biologic, ci despre unul al raţiunii. Concediul anului acesta vine pe fondul unei imense oboseli de care de-abia suntem conștienţi. Am vrea cu tot dinadinsul să ne retragem în lumile noastre private, să închidem ochii și să visăm o vară fără griji. 

Cât despre noi, dragi colegi, într-un fel suntem privilegiaţi. Grijile și oboseala sunt profesia noastră; suntem, poate, pregătiţi să le purtăm în spate. Noi nu vom dormi și visa niciodată prea mult.