Newsflash
OPINII

Zi liberă pentru participarea la cursuri de prim ajutor

de Drd. Rareș Voroneanu - iun. 9 2023
Zi liberă pentru participarea la cursuri de prim ajutor

La Senat, există un proiect de lege care prevede faptul că salariaţii care urmează cursuri de prim ajutor au dreptul la o zi liberă.

La Senat, există un proiect de lege care prevede faptul că salariaţii care urmează cursuri de prim ajutor au dreptul la o zi liberă.

Expunerea de motive a legii arată că iniţiativa are ca scop încurajarea personalului angajat să urmeze cursuri de prim ajutor, astfel ca acesta să poată interveni în situaţia în care se produc accidente. Așadar, pentru eforturile lor, salariaţii ar putea fi răsplătiţi cu o zi liberă, oferită de angajator. Acesta din urmă nu va înregistra pierderi, deoarece costurile ocazionate de „vacanţa” oferită vor fi rambursate de stat.

Tot în expunerea de motive se precizează că ambele părţi se află în câștig. Pe de o parte, este vorba despre stat, care se asigură că cetăţenii săi sunt pregătiţi să acorde primul ajutor în vederea salvării de vieţi. Pe de altă parte, angajatorii pot profita de faptul că, în situaţia în care se produce un accident de muncă, există indivizi instruiţi care au posibilitatea de a interveni până la momentul în care, la faţa locului, ajung echipajele paramedicale ori medicale.

În ceea ce privește justificarea necesităţii existenţei acestei legi, se menţionează faptul că, pe teritoriul ţării noastre, există un număr foarte mic de persoane pregătite să efectueze manevre de prim ajutor.

Așadar, angajatorul este obligat să acorde această zi liberă. Pentru ca salariatul să poată beneficia de ea, trebuie să înainteze o cerere și să o însoţească de o dovadă care atestă înscrierea la curs. Aplicabilitatea acestei legi vizează atât zona privată, cât și cea publică. Așadar, vor beneficia de ziua liberă atât persoanele care au în desfășurare un contract de muncă cu o companie privată, cât și cele care se află într-un raport de muncă cu o instituţie publică.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe