Vreau o rublă! Dar nu una oareșicare, ci una cu totul și cu totul specială, cu o soartă specială (și nefericită în context istoric). Vreau o rublă a lor, cu Eminescu al nostru!
Dana Voicu este actriță și autoare a volumului de proză scurtă „Tot ce nu se poate spune”, apărut la editura Casa de pariuri literare. Ea ne-a trimis pentru rubrica „Doza de ficțiune” o proză scurtă, intitulată „Roșu”, al cărui final vă va lu
Mare dreptate a avut Marin Sorescu atunci când a spus: „Eminescu nu a murit!”. Da, nu a murit. A devenit nemuritor în eternitatea infinitului, ducând printre stele genialitatea minții sale și iubirea sufletului său.
După finalizarea ciclului universitar, enunţul „Colegii mei vor fi fraţii mei”- din „jurământul Hippocratic”- trebuie să se transforme din vorbe în fapte.
Dr. Amelia Latu Afuhaamango Tuipulotu a fost numită în poziţia de asistent șef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ea își va prelua funcţia în primul trimestru al acestui an.
Uneori, un medic poate avea nevoie de părerea mai multor specialiști pentru un consult. Acest lucru este reglementat de Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România.
Poezia este un act de cultură și, ca orice fapt cultural, reclamă cumuluri, lecturi, achiziţii.
Inedită prin zugrăvirea turismului de pandemie pe mapamond, cartea doctorului Viorel Pătrașcu m-a cucerit definitiv.
O să încep prin a spune că nu am mai citit până acum despre conștientizarea trăirilor interioare, iar prima mea întâlnire cu Gabor Maté, renumitul medic și specialist în domeniul dependenţelor și al traumei, a fost cea mai recentă carte a lui, Mitul normalităţii. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică.
Au trecut și Sărbătorile de iarnă, cu multă mâncare, după cum e obiceiul... Acum, după un festin bogat în calorii, ne întrebăm cum să scăpăm de kilogramele în plus. Evident, cu sport și... dietă.
Absolventă de Medicină și de Psihologie, autoare consacrată, Anca Mizumschi continuă să scrieși de peste ocean în limba română. În primul ei roman, lansat recent, personajele apar pe rând în prim-plan, ca într-un carusel, cu un mesaj despre efemeritate și armonie.
Conform celor mai recente date publicate, este încurajată folosirea terapiilor cvadruple împotriva H. pylori.
De prea puţine ori rudele în vârstă ne răspund cu istorisiri personale la încercările de-a afla mai multe despre ei și familia noastră.
Muzeul Naţional de Artă al României este gazda unei expoziţii deosebite, care aduce în atenţia publicului artele plastice și solidaritatea de care au dat dovadă artiștii români la începuturile României Mari.
Anul nou a debutat cu decesul a două personalităţi culturale: un mare scriitor și un foarte cunoscut și valoros actor.
Chiar dacă și-a pierdut din greutate, Istoria medicinei rămâne un fond de cultură generală. O specialitate din care studenţii la Medicină, și nu doar ei, au ce învăţa, spune prof. dr. Dana Baran, profesor de Istoria medicinei la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Riscul de hemoragie intracraniană simptomatică este mai mic în rândul pacienţilor cu AVC ischemic care urmează tratament cu anticoagulante orale directe supuși trombolizei intravenoase, comparativ cu grupul de control, fără tratament anticoagulant.
A fost dezvoltat un plasture electronic care poate monitoriza biomoleculele din ţesuturile profunde, inclusiv hemoglobina.
Se pare că adulţii care au un aport hidric adecvat sunt mai sănătoși, dezvoltă mai puţine afecţiuni cronice și trăiesc mai mult faţă de cei care nu consumă suficiente lichide, potrivit unui studiu* al National Institutes of Health publicat în eBioMedicine.
Anual, în întreaga lume, peste 700.000 de oameni aleg să-și pună capăt zilelor, arată datele OMS. Mai mult, sinuciderea se numără printre primele 20 de cauze principale de deces la nivel mondial.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe