Newsflash

OPINII


Informarea și implicarea pacientului, un ajutor în diminuarea evenimentelor adverse

de Alexandru Dicu - ian. 14, 2025

Calitatea în sănătate rezultă din interacțiunea mai multor factori care se influențează reciproc. Unele aspecte pot avea o importanță semnificativă pentru pacient.

Treizeci decembrie două mii douăzeci și patru

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - dec. 31, 2025

Dacă reușeam să scriu acest articol în ziua în care m-am gândit pentru prima oară, titlul ar fi fost diferit. Însă, nu aș vrea să trecem în anul următor fără să fi scris.

Cizmele lui Moș Crăciun

de Candid STOICA - dec. 24, 2024

În copilărie Moș Crăciun nu m-a vizitat deloc. Dar cu Moș Crăciun, cel din poveste, m-am întâlnit mult mai târziu, în calitate de interpret.

ANPCDA, un acronim înșelător

de Dr. Gabriel DIACONU - dec. 20, 2024

Pe ultima sută de metri a actualului Cabinet, Guvernul României a decis formarea unei noi „super-agenţii” care să se ocupe de coordonarea programelor privind combaterea consumului de substanţe.

Medicul uman, în pericol?

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 20, 2024

La ora actuală se dezvoltă o industrie a tehnologiei care îi permite purtătorului să afle în timp real date despre starea lui de sănătate.

Malpraxisul, din perspectivă penală

de Av. Geanina Poroșnicu - dec. 20, 2024

Problemele pe care pacienţii le ridică în cadrul presupuselor fapte de malpraxis sunt, în prin-cipiu, legate de repararea prejudiciilor suferite.

Cu gândul la trecut și cu mintea la viitor

Medicii stomatologi au avut în acest an multe speranţe pentru îmbunătăţirea condiţiilor de practică profesională.

Pacientului meu, cu recunoștinţă

de Psih. Ovidiu Berar - dec. 20, 2024

Într-o societate individualistă, cu focus pe performanţă, unde perfecţionismul vine din îndreptăţire, să vorbești despre recunoștinţă e ceva ciudat, dar necesar.

Până unde poate merge manipularea?

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 13, 2024

Putem vorbi de libertate de exprimare în cazul trolilor și al boţilor? Nu cumva cei implicaţi în diseminarea minciunilor manipulatoare ar trebui pedepsiţi pentru răul făcut?

Pe cont propriu

Societatea nu este pregătită pentru a face faţă riscurilor pe care le poate presupune comunicarea prin mijloace virtuale. Din acest punct de vedere, fiecare este pe cont propriu.

La doctor în Canada

de Dragoș Spulber - dec. 13, 2024

Sistemul de sănătate din Canada, deși bine organizat, are anumite dezavantaje faţă de cel din România.

O cultură a delirului

de Dr. Vlad STROESCU - dec. 13, 2024

Fenomenului cultural delirant nu îi putem răspunde decât prin cultura conștientă și deliberată, prin literatură, muzică, teatru, cinematografie, umor, toate modurile de transcendenţă și sublimare.

Beneficiile acreditării, încă neînţelese de unii manageri

De nouă ani, dr. Raluca Duţu, evaluator activ ANMCS, a analizat documentele furnizate de 14 spitale publice și private. Azi, ne vorbește despre schimbările aduse în spitale de procesul acreditării.

Durerea cronică primară viscerală din perspectivă bio-psihologică

de Dr. Monica Papaianu - dec. 13, 2024

Tractul gastrointestinal este inervat de sistemul nervos vegetativ, iar durerea viscerală este resimţită în mod diferit faţă de durerea din organele inervate somatic, cum ar fi pielea sau mușchii.

Mobilitatea articulară în artroplastia de genunchi

de Costică Palaghia - dec. 13, 2024

În cazul genunchiului protezat, posturările nu se pot aplica, de cele mai multe ori, pentru o perioadă îndelungată de timp.

Feedback de la pacienţi

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - dec. 13, 2024

Este posibil să te intereseze ce cred cu adevărat pacienţii despre tine? Ar trebui. Din ce se poate observa cu ochiul liber, asta se întâmplă în prea puţine locuri.

Cum trecem peste decesul unui pacient

de Psih. Ovidiu Berar - dec. 13, 2024

Moartea unui pacient are un efect major asupra vieţii cadrelor medicale. Acesta se reflectă atât emoţional și cognitiv, cât și comportamental.

Cum ne alegem asigurarea de malpraxis

de Av. Geanina Poroșnicu - dec. 13, 2024

Asigurarea de malpraxis este un instrument deosebit de util atât pentru medici, cât și pentru pacienţi. De aceea este important ca medicii să știe ce fel de poliţă aleg.

Prof. dr. Gabriel M. Gurman: de la „Muncitorul Sanitar” la „Viaţa Medicală” și mai departe…

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - dec. 12, 2024

Nevoia de știri m-a acompaniat de-a lungul vieţii, practic fără întrerupere.

Dr. Simona Melnic, CEO Viața Medicală: „Continuăm să păstrăm standarde înalte”

de Dr. Simona MELNIC - dec. 12, 2024

În iunie 1949, apărea ziarul Muncitorul Sanitar, săptămânal adresat lucrătorilor din domeniul Sănătăţii din România.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe