Spitalul este mult mai mult decât o clădire, este o instituție care funcționează într-o clădire, în care lucrează oameni cu anumite abilități, organizați într-un anumit mod, care desfășoară anumite activități, după anumite reguli care au un scop comun: salvarea vieții și redarea sănătății celor afectați de boală. Toate acestea cu respectarea conceptului hipocratic: primum non nocere.

În concluzie, principalul obiectiv al unui spital este furnizarea de servicii medicale, activitățile administrative, resursele sau investițiile fiind doar mijloace.  Cum trebuie să fie aceste servicii: complete; cele mai bune posibile; adaptate nevoilor pacientului, astfel încât să creeze cât mai puține neplăceri acestuia și, mai ales, să nu-i provoace (fără a fi necesar) suferințe suplimentare.

Fundamentul asistenței medicale de calitate este să faci ceea ce trebuie, când trebuie (la momentul potrivit), cum trebuie (în modul potrivit), cui trebuie (pentru persoana potrivită) și să obții cele mai bune rezultate posibile. 

Asistența medicală de calitate înseamnă, adesea, atingerea unui echilibru în furnizarea serviciilor de sănătate prin evitarea suprautilizării (de exemplu, efectuarea de teste inutile), subutilizarii (de exemplu, nedepistarea unei afectiuni asociate sau preexistente) sau utilizării abuzive (de exemplu, utilizarea abuzivă a medicamentelor care au interacțiuni și/sau efecte adverse periculoase).

Elemente de bază

La nivel internațional,  prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, comunitatea științifică medicală a definit elementele de bază ale calității în sănătate, după cum urmează:

Eficacitatea - furnizarea serviciilor de sănătate bazate pe dovezi, care răspund nevoilor pacienților cu o anumită patologie.

Eficiența - maximizarea beneficiilor pentru pacienți în relație cu resursele disponibile prin monitorizarea utilizării acestora si reducând risipa.

Siguranța - absența prejudiciilor prevenibile la pacient și reducerea la un minim acceptabil a riscului de vătămare inutilă asociată cu îngrijirea sănătății.

Centrarea pe pacient - furnizarea acelor servicii care răspund nevoilor, preferințelor și valorilor individuale ale pacienților, în cadrul unui sistem de sănătate organizat in jurul nevoilor acestora.  

Promptitudinea - reducerea timpilor de așteptare și a întârzierilor nejustificate atât pentru cei care primesc, cât și pentru cei care acordă serviciile de sănătate. 

Echitatea - furnizarea unor servicii a căror calitate nu este influențată de caracteristicile personale ale pacientului, cum ar fi: vârsta, sexul, rasa, etnia, locația geografică, religia, statutul economico-social, limba sau afilierea politică etc. 

Abordarea integrată - furnizarea unor servicii de sănătate coordonate între nivelurile sistemului și între furnizori, și care asigură pacientului întreaga gamă de servicii, pe tot parcursul vieții.

Siguranța pacienților

Ce înseamnă siguranța pacientului? Absența unui prejudiciu prevenibil la un pacient și reducerea riscului de vătămare inutilă asociată cu îngrijirea sănătății la un minim acceptabil.

Siguranța pacientului presupune nu doar evitarea erorilor, ci și implementarea unui sistem robust de prevenție, care să minimizeze riscurile și să limiteze impactul evenimentelor adverse. 

Aceasta implică o cultură organizațională orientată spre îmbunătățire continuă, transparență și responsabilitate. În rezumat, putem spune că pacientul este în siguranță când/dacă primește servicii de calitate.

Aprecierea calității serviciilor

Aprecierea calității serviciilor oferite de o unitate sanitară și siguranței pacienților săi se face de ANMCS prin acreditare. Obținerea acreditării trebuie privită ca un rezultat al unui amplu proces și nu ca un obiectiv în sine.

În absența unui set predefinit de criterii de apreciere, conceptul de calitate este extrem de subiectiv. Standardele ANMCS stabilesc, prin raportare la obiectivele calității descrise anterior, tocmai acest sistem de referință unitar, acceptat, universal valabil, prin interpretarea căruia să putem decide nivelul de calitate al serviciilor oferite și gradul de siguranță al pacienților internați în respectivul spital.

Asigurarea calității reprezintă o obligație a întregului personal și o responsabilitate a managementului, fiecare componentă a acestuia având atribuții specifice de coordonare a anumitor procese.

Aspecte esențiale pentru obținerea acreditării

În noua ediție a standardelor ANMCS au fost identificate șase componente (capitole) ale managementului. Procesele care se derulează într-un spital sunt extrem de numeroase, putând apărea nenumărate probleme care pot afecta calitatea și siguranța. 

Pentru următorul ciclu de acreditare, au fost stabilite un număr de teme (subiecte), considerate a fi obligatorii de tratat, pentru care se elaborează standarde. Pentru a putea oferi pacienților servicii medicale de calitate, un spital trebuie să stabilească:

Ce trebuie să facă, unde trebuie să facă – management strategic și organizațional, ale cărui principale teme sunt reprezentate de: stabilirea politicilor, valorilor și a structurii organizaționale; planificarea și îmbunătățirea calității (managementul calității); proiectarea și gestionarea sistemului informațional; asigurarea unei bune comunicări, atât cu exteriorul cât și în interior, între personalul propriu, cât și între acesta și pacienți/aparținători; crearea cadrului general de identificare și tratare a riscurilor.

Cu cine trebuie să facă – managementul resurselor umane și al mediului de lucru, care presupune: asigurarea numărului de personal necesar; asigurarea competențelor profesionale ale personalului prin managementul educației medicale; asigurarea unui mediu de lucru sănătos (sănătatea și securitatea în muncă).

Cum trebuie să facă – managementul serviciilor medicale. Principalele subiecte care trebuie obligatoriu gestionate sunt: prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale; managementul administrării medicamentelor; managementul transfuziilor; managementul procesului de îngrijire; managementul serviciilor de laborator; chirurgia sigură; managementul serviciilor medicale în urgență.

Cu ce trebuie să facă – managementul serviciilor de suport: managementul mediului de îngrijire (serviciile hoteliere); managementul facilităților; managementul deșeurilor; managementul materialelor, dispozitivelor și medicamentelor; managementul sterilizării; siguranța radiațiilor; managementul serviciilor externalizate.

Cum să relaționeze cu beneficiarii serviciilor sale (pacienți și rudele acestora – aparținători) – managementul relației cu pacientul. Astfel, se are în vedere respectarea drepturilor fundamentale ale pacientului; accesul la servicii; siguranța pacientului; feedback-ul pacientului; ,anagementul pacientului decedat.

Cum tratează (gestionează, manageriază) situațiile excepționale, astfel încât să nu fie afectată siguranța personalului și pacienților și continuitatea acordării serviciilor – managementul situațiilor excepționale: urgențele medicale intraspitalicești; violența asupra angajaților; catastrofe naturale; intervenția în caz de incendiu; produsele și serviciile critice.

Răspunsul la aceste întrebări reprezintă un pas important în atingerea obiectivelor calității. În noua abordare încercăm să eliminăm suprapunerea evaluării peste activitățile de control ale altor instituții abilitate pentru aceasta, cum ar fi direcțiile de sănătate publică, INSP, ISU, curtea de conturi etc.

În concluzie, standardele ANMCS devin nu doar un instrument de evaluare, ci și un ghid operațional pentru transformarea reală a serviciilor medicale, într-un sistem în care calitatea și siguranța pacientului sunt priorități asumate instituțional.