Pe când eram student, o glumă relativ nesărată despre câte feluri de medicină există spunea că sunt două feluri: medicina legală și medicina ilegală, adică restul medicinei.
Medicii americani prescriu antibiotice în cele mai multe cazuri de conjunctivită la copii și la adolescenţi, în ciuda faptului că ghidurile nu încurajează utilizarea acestei clase de medicamente.
Autorităţile americane din domeniul sănătăţii fac noi recomandări, subliniind importanţa vaccinării împotriva virusului sinciţial respirator la persoanele de peste 74 de ani.
Anul trecut, FDA a aprobat Leqembi (lecanemab), un medicament anunţat ca fiind inovator, având proprietatea de a reduce plăcile de amiloid. Aceasta a condus la speranţa că medicamentul va modifica progresia tulburării Alzheimer.
OMS recomandă un set comprehensiv de intervenţii ce ar putea ajuta milioane de persoane în eforturile lor pentru abandonarea fumatului.
Prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, îi îndeamnă pe absolvenții de liceu să se îndrepte spre profesiunile medicale, care asigură „o angajabilitate totală pe piața muncii”.
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost prezent ieri la evenimentul de celebrare a doi ani de activitate a Centrului de Simulare Medicală al UMFCD.
Săptămâna aceasta USAMV București a anunțat deschiderea sesiunii de admitere 2024. Candidații au la dispoziție peste 5.500 de locuri la cele 64 de programe universitare de licență și master.
Cadrele didactice de la UMF Cluj-Napoca au posibilitatea de a publica gratuit articole prin acorduri transformative în reviste Open Access.
Marea problemă în rândul pacienților români cu cancere digestive și a aparținătorilor lor este lipsa unei comunități, afirmă Alina Comănescu, fondatoarea Asociației Sănătate pentru Comunitate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a precalificat primul autotest pentru diagnosticarea hepatitei C, în condițiile în care aproximativ 50 de milioane de persoane din întreaga lume sunt purtătoare ale acestui virus.
Un nou spital oncologic va funcționa, începând din 12 iulie a.c., în localitatea Sângeorgiu de Mureș, pe str. Plutelor nr. 8, din județul Mureș.
Prima unitate privată de vaccinare anti-HPV funcționează nonstop, începând din luna iulie a.c., în cadrul Centrului de Permanență Sfânta Maria Promenada, situat pe Șos. Pipera nr. 42, în incinta clădirii GlobalWorth, etajul 1.
Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA permite punerea în vânzare a primului test pentru hepatita C pe bază de ARN viral, testul fiind de tip „point-of-care” (testare la patul pacientului).
Pentru cea de-a doua parte a anului, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România anunță noi proteste în care vor fi implicați angajații din Sănătate.
Comitetul Olimpic Elvețian (Swiss Olympic Committee) vine cu o nouă inovație în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.
Examenul de admitere la UMF „Carol Davila” București are loc pe 21 iulie. Înscrierile candidaților au început de ieri și au loc exclusiv online.
Compania Moderna a primit suma de 176 de milioane de dolari de la Guvernul Statelor Unite pentru a avansa în dezvoltarea vaccinului său împotriva gripei aviare.
Un proiect pentru îmbunătățirea capacității de tratament și screening a pacientului critic neonatal se desfășoară până în noiembrie 2024 la SCJU „Pius Brînzeu” Timișoara.
Rolul rezervei cerebrale, dar și a aplicațiilor inovatoare în recuperarea pacienților cu leziuni cerebrale sunt două dintre subiectele dezbătute zilele la cel de-al 19-lea Congres al SSNN.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe