Timpul este o resursă preţioasă, iar medicii cunosc cât de greu este să gestionezi activităţile astfel încât să te încadrezi în limitele impuse de lege.
De ieri a intrat în vigoare primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independența și pluralismul mass-mediei.
Puţini profesioniști ai sectorului medical cunosc faptul că avem în vigoare o lege ce reglementează situaţia juridică a farmaciilor.
Subiectul eutanasiei este foarte delicat și cu multe implicaţii, nu doar medicale. De aceea am să încerc să prezint doar câteva idei actualizate, fără a avea pretenţia de a fi exhaustiv.
Rolul cursurilor de formare profesională din sectorul medical este de a-i ajuta pe profesioniști să-și actualizeze permanent anumite cunoștinţe și/sau tehnologii pe care le pot utiliza.
Codul Muncii nu face referire la dreptul salariatului de a se învoi. În realitate însă, acest lucru este practicat destul de des.
Aspectele generale legate de sterilizarea în spitale sunt detaliate în Ordinul nr. 1761 din 3 septembrie 2021.
Într-o discuţie cu un profesionist al sectorului medical, am aflat că acesta nu era de acord ca pacienţii internaţi în secţia pe care o conducea să fie vizitaţi de aparţinători.
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus ) a adoptat pe 14 iulie o lege care interzice operațiile de schimbare de sex şi, în special, adoptarea copiilor de către persoanele transsexuale.
Toţi operatorii economici de pe pieţele de servicii medicale din România sunt supuși unor presiuni legislative în veșnică schimbare. Modificările frecvente și semnificative conduc uneori la contradicţii flagrante între actele normative în vigoare.
În literatura juridică se discută intens despre sintagma „contract medical”. Este necesar ca actul bilateral să implice două chestiuni: voinţa medicului și voinţa pacientului.
Codul de Etică și Deontologie al asistenţilor medicali cuprinde reglementări destul de stufoase, de aceea continuăm explicaţiile despre obligaţiile asistenţilor medicali, generaliști și moașelor privind acordarea îngrijirilor medicale.
În mod normal, pacienţii au obligaţia de a urma cu stricteţe tratamentele medicale recomandate de medic. Cu toate acestea, potrivit legii, responsabilitatea medicală nu va putea fi invocată dacă pacientul nu se conformează recomandărilor primite.
Obligaţia de plată a contribuţiei la sănătate și la pensie se rezumă la 12 salarii minime brute. Cu alte cuvinte, dacă medicul realizează venituri din vânzarea unui tratat, care sunt egale ori mai mari de 12 salarii minime brute, acesta trebuie să plătească atât CAS, cât și CASS.
Prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale reprezintă o prioritate pentru legiuitorul nostru, deoarece siguranţa pacientului este ameninţată de această problemă. În acest sens, a fost adoptată Legea nr. 3/2021.
Profesia de medic aduce uneori cu sine nu doar subiectul tratării problemelor de sănătate ale pacienţilor, ci poate conduce și către participarea la un proces penal, nu neapărat ca suspect sau inculpat.
Atunci când o persoană este denigrată în mod repetat, iar acest lucru îi afectează imaginea publică, denigratorul poate fi considerat un hărţuitor.
Pentru ca activitatea farmaciștilor să fie una eficientă, aceștia au obligaţia de a contribui și a întări rolul Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) în societate.
Asemănător altor profesii din domeniul Sănătăţii, medicii dentiști își desfășoară activitatea pe baza unui cod deontologic bine reglementat, acesta cuprinzând reguli cu valoare de principiu.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii stipulează, prin articolul 42, posibilitatea că „Ministerul Sănătăţii, ministerele și instituţiile cu reţea sanitară proprie pot asigura fonduri pentru acordarea de ajutoare umanitare statelor cu care România încheie acorduri, înţelegeri, convenţii de colaborare, în acest sens”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe