Newsflash
Diverse OPINII

Sterilizarea în spitale

de Drd. Rareș Voroneanu - sept. 8 2023
Sterilizarea în spitale

Aspectele generale legate de sterilizarea în spitale sunt detaliate în Ordinul nr. 1761 din 3 septembrie 2021.

Potrivit art. 24 al actului normativ, „sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale cărei rezultate depind de buna funcţionare a aparaturii utilizate, păstrarea corespunzătoare a materialelor sterilizate și aplicarea corectă a procedurilor de sterilizare”.

Unităţile spitalicești au obligaţia de a elabora proceduri prin intermediul cărora standardele impuse de legislaţia privind sterilizarea să fie respectate. Ordinul stabilește în mod clar că nivelul de siguranţă a pacienţilor trebuie să atingă cotele maxime. Mai mult, este necesară organizarea unui spaţiu destinat pentru sterilizare, fiind strict interzisă derularea acestui 
procedeu într-o altă locaţie faţă de cea stabilită.

Așadar, sterilizarea reprezintă „un serviciu” pe care îl derulează o unitate medicală. Însă este o procedură care presupune mai multe componente: asigurarea spaţiilor special destinate pentru sterilizare; asigurarea unor circuite funcţionale, a unor recipiente și a unor mijloace de transport; respectarea condiţiilor impuse de calitatea mediului; verificarea dispozitivelor implicate în procesul de sterilizare; stabilirea unor proceduri care să reglementeze organizarea activităţii serviciilor de sterilizare și a sistemului de control al procesului de sterilizare; crearea unor proceduri de marcare și asigurare a trasabilităţii produselor finite – cu menţionarea datei primirii produsului ce trebuie sterilizat, secţia din care provine, numărul șarjei de sterilizare, data la care a fost trimis într-o secţie produsul sterilizat, consemnarea numelui persoanei ce a efectuat sterilizarea și înregistrarea datelor produsului finit în fișa pacientului; tratarea neconformităţilor procesului de sterilizare; instruirea personalului; asigurarea unui echipament menit să protejeze personalul.

De altfel, pentru a exista certitudinea că pacientul este în deplină siguranţă, există o recomandare de testare a eficienţei pe care o are procesul de dezinfecţie și curăţare. Acest lucru se realizează prin analizarea încărcăturii organice de pe instrumentele medicale. Știind că subiectul este unul complex, vom continua să îl analizăm într-un articol viitor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe