Numărul cabinetelor stomatologice și al medicilor stomatologi se majorează constant în România, în paralel cu creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la importanța profilaxiei.
Oana Sivache, directorul general adjunct ASSMB, a participat la conferința care a marcat închiderea proiectului-pilot „Zâmbet și Educație”, implementat de UMF „Carol Davila” București.
Malpraxisul a ajuns să reprezinte o adevărată problemă de sănătate publică. Societatea modernă trebuie să fie conștientă de responsabilitatea pe care o are pentru găsirea unor soluţii de compensare rapidă și echitabilă a pacienţilor care au fost prejudiciaţi de o eroare medicală.
Cu prilejul primei conferințe internaționale privind prevenirea deprecierii auzului și restabilirea acestuia, care a avut loc la Beijing, China, în anul 2007, data de 3 martie a fost stabilită pentru a marca Ziua Mondială a Auzului.
Trei proiecte care vizează sănătatea nou-născuților au fost aprobate în ședința de joi, 2 martie, a Consiliului General al Municipiului București, a anunțat Nicuşor Dan.
La fel ca la oameni, sănătatea orală a cățeilor este importantă, iar îngrijirea adecvată și câțiva pași simpli pot contribui la prevenirea potențialelor probleme dentare, arată specialiștii veterinari.
Conform notei de fundamentare, se propune menţinerea numărului actual de 119.579 paturi la nivel naţional pentru perioada respectivă.
În a cincea sa vizită în Ucraina de la începutul războiului, directorul regional OMS pentru Europa a subliniat importanţa îmbunătăţirii sănătăţii psihice și a serviciilor de asistenţă psihosocială.
Pentru a avea grijă de sănătatea pielii dumneavoastră, vă puteți face un control amănunțit în weekendul 24-26 februarie a.c.
Aproape 4 din 10 părinți duc mai rar de o dată la 2 ani copilul la medicul stomatolog pentru realizarea unei ședințe de detartraj, potrivit unui studiu recent.
Ministerul Sănătății organizează o dezbatere publică în sistem videoconferință cu tema: Ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență.
Rețeaua de Solidaritate, prin vocea medicilor săi, a transmis o scrisoare deschisă către Colegiul Medicilor din România.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului este un eveniment global, care are loc, în fiecare an, la data de 4 februarie.
În luna februarie se desfășoară la nivel național o campanie de informare, educare și comunicare coordonată de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie
Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a dat publicității un comunicat în care explică ce controale a efectuat în luna ianuarie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Cancerul, afecțiunile cardiovasculare și stresul sunt principalele probleme de sănătate care îi preocupă pe români, potrivit unui studiu Ipsos realizat în 34 de țări.
Nouă spitale de adulţi şi copii din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă, în zilele de 23 şi 24 ianuarie, cu ocazia sărbătorii legale a Unirii Principatelor Române.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, au lansat proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta”.
Un somn de calitate este esențial pentru starea noastră de bine generală fiind la fel de important pentru supraviețuire ca hrana și apa, spun specialiștii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe