Newsflash
OPINII

Studiu privind starea de sănătate oro-dentară a românilor

Studiu privind starea de sănătate oro-dentară a românilor

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a lansat stomatologilor din întreaga ţară invitaţia de a se implica în studiul naţional privind starea de sănătate oro-dentară a românilor.

Primii 126 de medici selectaţi la nivel naţional vor putea demara activităţile, începând cu 15 martie. Până la sfârșitul lunii aprilie, fiecare medic va realiza examinări clinice pentru aproximativ 20 de persoane, selectate la nivelul cabinetului conform unei proceduri care va fi prezentată după anunţul selectării în program.

Membrii Biroului Executiv Naţional al CMSR au anunţat un grad ridicat de implicare a medicilor stomatologi în consultările privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcţionare (ROF), a Legii 95, a Codului Deontologic și a Regulamentului EMC.

„Mulţumim tuturor celor care au înaintat una sau mai multe dintre miile de propuneri primite din partea Colegiilor teritoriale. Potrivit calendarului anunţat, Comisia de Legislaţie a finalizat deja selecţia propunerilor de modificare a ROF. Lista completă a propunerilor care vor intra în procedură de transparenţă decizională a fost publicată pe site-ul CMSR. Ulterior, îi încurajăm pe toţi medicii stomatologi interesaţi să trimită opiniile proprii în legătură cu aceste propuneri la adresa secretariat@cmdr.ro. 

Pentru celelalte propuneri de modificare a actelor normative, procedura va urma aceiași pași. Pentru modificările care implică iniţiative legislative, CMSR va demara dialogul cu instituţiile abilitate, astfel încât propunerile primite din teritoriu să se regăsească în formatul înaintat spre implementare. În fiecare zi facem noi pași concreţi pentru progresul stomatologiei din România. 

Fie că vorbim de activitatea BEX, de cea a Comisiilor de Specialitate sau de acţiunile întreprinse de colegii noștri în cadrul grupurilor de lucru interinstituţionale, provocările medicilor stomatologi și ale pacienţilor acestora sunt adresate cu rigurozitate. Ne setăm standarde înalte și vom continua să asigurăm același ritm de lucru susţinut pentru recuperarea decalajelor faţă de vestul Europei în ceea ce privește starea sănătăţii orale, a infrastructurii dedicate și a oportunităţilor oferite profesioniștilor care activează în acest domeniu”, a declarat dr. Florin Lăzărescu, președinte CMSR.

În spiritul dezvoltării comunicării și transparenţei, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a lansat un canal oficial de WhatsApp dedicat profesioniștilor din această industrie. Pentru a fi la curent cu activitatea forurilor de conducere ale CMSR, cu realizările Comisiilor de Specialitate și ale grupurilor de lucru interinstituţionale, vă invităm să vă abonaţi scanând codul QR de mai jos. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe