Aparatul, asemănător cu căștile auriculare, ar fi util în detectarea precoce a bolilor Alzheimer și Parkinson.
Vendomatele, care până de curând erau umplute cu gustări, chipsuri, sticksuri ori băuturi îndulcite cu zahăr, au ajuns să fie folosite în SUA în alt scop.
Două cazuri de gripă aviară au fost depistate în Marea Britanie. Până în prezent nu s-a raportat transmiterea bolii de la o persoană la alta.
OMS a îndemnat la prudenţă faţă de utilizarea AI în sectorul asistenţei medicale publice, afirmând că datele folosite de AI pentru a ajunge la anumite decizii ar putea fi părtinitoare sau utilizate în mod eronat.
Un doctor din statul american Mississippi a fost acuzat recent, după ce au ieșit la iveală informații că ar fi atins într-un mod necorespunzător, sexual, mai mulți pacienți adolescenți.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a nominalizat-o luni pe specialista în cancer, dr. Monica Bertagnolli, pentru a deveni directorul National Institutes of Health.
Primul transplant de inimă care şi-a încetat orice activitate electrică timp de 20 de minute a fost efectuat luni, într-un spital din oraşul italian Padova.
Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dezvoltat recent un plasture care utilizează ultrasunetele pentru a administra medicamente pe cale cutanată.
Oamenii de știinţă de la Institutul Fraunhofer pentru Inginerie Biomedicală (IBMT) din Germania au dezvoltat o platformă de tehnologie menită să ajute la atenuarea tremorului muscular.
Pentru pacienţii care suferă de edem al mâinii și al degetelor, cercetătorii au creat o mănușă specială, pe care au numit-o KnitDema.
COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă globală de sănătate. Anunţul a fost făcut la 5 mai de directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, la mai bine de trei ani de la debutul stării de alertă privind acest virus.
Rezultatele unui studiu publicat recent în BMC Infectious Disease arată că persoanele care au dezvoltat long-COVID răspund diferit la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Revista Nature a publicat un studiu care demonstrează superioritatea unui algoritm computerizat în diagnosticarea rejetului de grefă renală.
În Marea Britanie s-au născut primii bebeluși pentru care a fost folosită o tehnică bazată pe AND obținut de la trei persoane.
Organizaţia Naţiunilor Unite a criticat marţi, 9 mai, lipsa de progres în lupta împotriva deceselor care pot fi prevenite, legate de sarcină şi naştere.
Dacă vă simțiți trist(ă), vă puteți schimba starea de spirit printr-o activitate simplă: să „vizitați” o galerie de artă online.
Tot mai mulți urși koala mor din cauza chlamydia, iar experții din Australia fac noi eforturi în direcția unui vaccin, pentru a încerca să salveze viețile drăguțelor animale.
Numeroase țări, printre care Australia, Noua Zeelandă, Canada, SUA și Marea Britanie au aprobat vaccinarea împotriva HPV pentru bărbați.
Cercetătorii au descoperit că, în comparație cu doctorii, ChatGPT a oferit răspunsuri mai empatice și răspunsuri de o calitate mai bună la întrebările pacienților.
Medicii de peste hotare au detectat cel mai mic cancer de piele din lume, lucru care a dus la includerea acestei formațiuni în Cartea Recordurilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe