Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Vendomatul, instrumentul care luptă împotriva dependenței de opioide

de Florentina Ionescu - mai 18 2023
Vendomatul, instrumentul care luptă împotriva dependenței de opioide

Vendomatele, care până de curând erau umplute cu gustări, chipsuri, sticksuri ori băuturi îndulcite cu zahăr, au ajuns să fie folosite în SUA în alt scop.

Aparatele de tip vendomat sunt folosite pentru a distribui echipamente ce salvează vieți, pentru a ajuta în lupta împotriva „epidemiei” de opioide, scrie Associated Press

Un număr din ce în ce mai mare de orașe și de guverne locale din SUA au luat măsuri în ultima perioadă și au făcut ca anumite obiecte, inclusiv medicamentul Naloxona (care face parte din grupa medicamentelor antagoniste opioide acționând ca substanță concurentă a opioidelor de blocare a receptorilor opiozi), să fie disponibile gratuit, prin intermediul vendomatelor. 

Interesul în ceea ce privește această abordare ar urma să crească, după ce autoritățile din SUA au aprobat recent Narcan, numele comercial al Naloxonei, pentru a fi vândut fără prescripție medicală. Această schimbare permite ca spray-ul nazal să fie depozitat și vândut în magazine mici, supermarketuri și chiar la vendomate. 

Associated Press a publicat la jumătatea lunii mai un interviu cu un distribuitor de vendomate. Este una dintre companiile care a lucrat cu comunitățile din SUA pentru a pune astfel de medicamente în interiorul vendomatelor. Marty Turner, directorul companiei care vinde aceste vendomate, a explicat în interviul acordat pentru AP că multe alte obiecte care contribuie la sănătatea publică ar putea fi depozitate și distribuite în acest mod. 

„Practic, este vorba de vendomate pe care noi le-am modificat astfel încât să distribuie produsele pe care departamentele din domeniul sănătății, grupurile ce luptă pentru «harm-reduction» și alte organizații nonprofit luptă pentru a le introduce în unele cartiere”, spune Marty Turner. 

El a mai explicat că echipa sa a lucrat pentru a modifica vendomatele care oferă spray nazal Narcan, bandelete pentru testarea Fentanilului, kituri pentru testare HIV și chiar unele kituri de prim ajutor.  


Fotografie de la Ellie Burgin: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/metal-metalic-de-metal-sticla-4702154/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe