Newsflash
Internaționale

ONU critică lipsa de progres în lupta împotriva mortalităţii materne şi infantile

de Dorina Novac - mai 10 2023
ONU critică lipsa de progres în lupta împotriva mortalităţii materne şi infantile

Organizaţia Naţiunilor Unite a criticat marţi, 9 mai, lipsa de progres în lupta împotriva deceselor care pot fi prevenite, legate de sarcină şi naştere.

În fiecare an, în jur de 4,5 milioane de mame şi bebeluşi mor în timpul sarcinii, la naştere sau în primele săptămâni de viaţă, scrie Agerpres.

Aceste cifre cuprind, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, 2,3 milioane de copii care mor în prima lună de viaţă, 1,9 milioane de decese fetale tardive şi circa 290.000 de femei şi fete care mor în fiecare an în urma complicaţiilor legate de sarcină şi naştere.

Sunt cifre care stagnează din 2015, iar potrivit dr. Anshu Banerjee, director pentru sănătatea mamei, copiilor şi adolescenţilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) astfel de rate sunt inacceptabile.

„Femeile însărcinate şi nou-născuţii continuă să moară într-un ritm inacceptabil de mare pe plan mondial, iar pandemia de COVID-19 a determinat noi regrese în furnizarea asistenţei medicale de care au nevoie aceştia. (...) Dacă vrem să vedem rezultate diferite, trebuie să facem lucrurile în mod diferit”, a subliniat acesta. 

OMS, agenţia ONU pentru copii UNICEF şi Fondul ONU pentru populaţie UNFPA fac apel la asigurarea de asistenţă medicală accesibilă, precum şi personal medical suplimentar pentru ca mamele şi copiii să poată supravieţui. În plus, trebuie garantat accesul la medicamente, apă curată şi electricitate.

Citește și: Mortalitatea infantilă este în creștere în România

Potrivit raportului, pandemia de COVID-19, creşterea ratelor sărăciei şi crizele umanitare au sporit presiunea asupra sistemelor de sănătate în ultimii ani. 

Din cele 100 de ţări cuprinse în studiu, doar o zecime dispun de suficienţi bani pentru a pune în aplicare planurile privind sănătatea mamelor şi nou-născuţilor, situaţia în acest sens fiind deosebit de severă în special în state aflate în conflict şi în unele regiuni din Africa şi Asia.

Raportul mai arată că cele mai ridicate rate ale mortalităţii materne şi neonatale se înregistrează în Africa subsahariană şi Asia de sud.

Organizaţiile ONU subliniază de asemenea necesitatea de a combate prejudecăţile şi nedreptăţile împotriva femeilor, pentru a îmbunătăţi nivelul de sănătate al acestora şi al copiilor lor. Pe plan global, doar 60% din totalul fetelor şi femeilor sunt libere să ia propriile decizii privind sănătatea lor sexuală şi reproductivă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe