Diabetologia înseamnă în cea mai mare parte prevenţie specializată, care salvează ani de viaţă, ne spune dr. Adrian Copcea.
În scrimă, din cauza poziţiei de gardă și a deplasării apar probleme mai ales la membrele inferioare, chiar dacă nu foarte grave, afirmă Ana Maria Popescu (Brânză), fostă scrimeră română.
Stilul de viaţă s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, spune prof. dr. Olga Hilda Orășan, iar acest lucru și-a pus amprenta și asupra sănătăţii oamenilor. Astfel, s-a ajuns la o creștere a obezităţii și o frecvenţă mai mare a bolilor metabolice.
Prof. dr. Mircea Cinteză a ascuns întreaga viață în spatele medicului sau al omului politic sensibilitatea artistică, fiind nu numai un fotograf pasionat, ci și președintele ARFOMED.
Pentru clinicile mici și medii care doresc să arate ce au diferit faţă de competiţie, MEDIjobs este o platformă în care își pot promova valorile, spune Catrinel Hagivreta, fondatoarea acesteia.
Chirurgia laparoscopică ar trebui să se aplice în peste 90% din cazurile de chirurgie oncologică digestivă, spune dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie generală și viscerală.
Răspunde întrebării din titlu dr. Oana Deleanu, președinta secţiunii de Somnologie și Ventilaţie non-invazivă a Societăţii Române de Pneumologie.
În cursul unei zile, corzile vocale vin în contact de un milion de ori, spune dr. Rodica Mureșan, medic primar ORL, de aceea ele necesită o protecţie suplimentară.
Psihologul Cristina Petruț, din Cluj, este vicepreședintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR).
Dr. Anca Ciobanu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, răspunde câtorva întrebări pe care orice femeie gravidă și le pune, în special în perioada verii.
Echipa medicală multidisciplinară reprezintă standardul de aur pentru tratamentul copiilor născuţi prematur, subliniază Mădălina Leanca, medic specialist Neurologie pediatrică.
România stă bine în ceea ce privește tratamentul chirurgical al cancerului mamar, spune prof. dr. Alexandru Blidaru. Însă, potrivit lui, încă sunt multe de făcut în acest domeniu, pentru că majoritate a operațiilor sunt reprezentate de extirparea completă a sânului.
Abilităţile psihologice, de comunicare și empatia sunt absolut necesare unui medic pediatru, spune dr. Lira-Maria Zamfir.
Astăzi președinte al Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor, Elena Demetrescu a început să lucreze în sistemul medical în anul 1995, iar în 2007 a început să picteze.
Progresele în oncologie sunt semnificative în ultimile decade, și totul tinde spre medicină personalizată, a precizat dr. Radu Valeriu Toma. Medicul a subliniat că s-au făcut progrese importante și în domeniul radioterapiei.
Sensibilă, cu zâmbetul cochet și sfios, dar ambiţioasă și puternică – așa am descoperit-o pe Ioana Porceanu, membră APAN. La 20 de ani, tânăra duce o luptă continuă pentru o viaţă normală. Și se pare că-i reușește!
Cunoscutul antreprenor în turism consideră Medicina de călătorie un domeniu bine-venit, mai ales că tot mai mulţi oameni aleg să exploreze locuri mai puţin bătătorite.
În anumite situații, un cancer mamar poate fi tratat cu conservarea sânului și cu același rezultat bun din perspectivă oncologică, spune prof. dr. Alexandru Blidaru.
Educaţia sanitară este esenţială în școli, iar un capitol important al acesteia îl constituie educaţia sexuală, spune dr. Claudia Ordeanu, medic specialist Oncologie medicală.
De când a fost diagnosticată cu SM, Andrada Abrudan, membră APAN, a încercat să-și țină viața cât mai mult ocupată, iar sportul a devenit pentru ea un refugiu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe