CARTE DE VIZITĂ:

• Medic primar Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice, Cluj-Napoca
• Absolvent al UMF „Carol Davila” Bucureşti
• Formare în Medicină internă şi Nutriţie, Attestation de Formation Spécialisée
  Approfondie en Médecine Interne, Universitatea „Louis Pasteur”, Strasbourg
• Stagii şi gărzi în serviciile de Medicină internă şi Nutriţie şi în departamentul
  Urgenţe, Spitalul Hautepierre şi Hôpital Civil, Strasbourg

Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntaţi în activitatea dv.?

Aş spune că principala e resursa de timp, cel mai adesea sacrificăm din timpul alocat nutriţiei, motivaţiei pentru schimbarea stilului de viaţă care ar putea aduce beneficii mari.

E un aspect pe care încerc să-l compensez prin transmiterea unor mesaje clare şi simple, de exemplu: „Cel mai bun tratament al diabetului tip 2 e slăbitul”. Sau, uneori, ating şi o componentă temporală, mai ales la debutul diabetului: „ACUM e un moment foarte important pentru a slăbi sau a face insulină”.

Practic, încercăm, fiecare dintre noi, medicii, să compensăm lipsa de timp cu diferite materiale gata scrise pe care le oferim pacienţilor sau cu mesaje pe care insistăm să le transmitem.

O şi mai mare provocare o reprezintă cazurile grave, spre exemplu, cazurile severe de picior diabetic, care sunt în esenţă multidisciplinare, spitaliceşti, iar echipe gata formate şi coordonate pe astfel de patologii de intersecţie există în puţine locuri.

De asemenea, ar fi de menţionat că şi la partea de prevenţie mai avem de ajuns din urmă sistemele avansate de sănătate: spre exemplu, urmărirea unui calendar de vaccinări sezoniere, disponibilitatea de încălţăminte specială (în mod ideal, personalizată în sensul reducerii riscului de ulceraţii sau al tratamentului acestora, dacă ulceraţiile sunt prezente).

Aş adăuga chiar anumite elemente culturale. Spre exemplu, uneori ne confruntăm cu renunţarea la medicamentele destinate scăderii colesterolului, ceea ce aduce un surplus de decese evitabile. În acest sens e o provocare să motivăm pacienţii să urmeze aceste tratamente hipolipemiante dacă există diverse credinţe personale care sunt în contradicţie cu prescripţiile noastre.

Aveţi un concurent în „doctor Google”?

Da, aici cred că e o provocare extrem de puternică: concurenţa informaţională a internetului. Poate că e chiar prima pe lista mea de provocări în această eră cu acces atât de larg la informaţie, mai ales la informaţie de proastă calitate.

Echipa medic-pacient sau a apleca urechea la cine trebuie

Ce funcţionează la pacienţii cu diabet și/sau obezitate pentru a fi complianţi și a obţine rezultate sustenabile?

Cred că cel mai mult funcţionează educaţia, incluzând aici sursele de informaţii la care e receptiv fiecare. Ideal ar fi ca în top să fie informaţiile de la specialişti, dar, din păcate, există o concurenţă puternică a diferitelor afaceri cu slăbit, cu suplimente de diabet, iar acestea uneori pot fi mai convingătoare decât medicul (asta până se convinge fiecare singur de produsul X, de dieta Y etc.).

Dar cu o educaţie corespunzătoare, care înseamnă şi a apleca urechea la cine trebuie, un pacient care formează împreună cu medicul o echipă sudată va avea pe termen lung o stare de sănătate mai bună. Iar în acest cuplu medic-pacient contează, desigur, şi medicul.

Eu cred că experienţa pacienţilor e pozitivă în raport cu medicul atunci când acesta îi oferă soluţii concrete la probleme, când îi inspiră încrederea necesară. Iar pentru asta cred că e nevoie de o bună pregătire în domeniu, dar şi de câteva abilităţi umane simple, între care capacitatea de a vorbi simplu, capacitatea de a asculta, de a furniza speranţă.

Practic, acesta este rolul nostru major: de a rezolva problemele pacienţilor ţinând cont de particularităţile lor. Care, dacă e să luăm domeniul nutriţiei şi diabetologiei, sunt atât de complexe.

Cum comunicaţi cu pacientul care are nevoie să înţeleagă utilitatea schimbării unei terapii – adăugarea de insulină, de exemplu, la un pacient vârstnic cu DZ2?

Simplul fapt de a încerca să-ţi faci bine meseria de medic presupune să construieşti acea relaţie de încredere care să se traducă în acceptarea tratamentelor, în urmarea lor. Schimbarea de terapii face parte din rutina noastră; adeseori urmărirea diabetului presupune exact schimbarea tratamentelor atunci când evoluţia bolii o impune.

Diabetul este o boală evolutivă, iar una dintre schimbările la care pacienţii întâmpină cea mai mare rezistenţă este exact începerea administrării insulinei. Atunci eu prefer să explic foarte relaxat despre ce e vorba, are un mare impact şi să arăt dispozitivul de insulină.

Uneori fac o primă injecţie pacientului eu însumi, în cabinet, sau dau insulina pentru o perioadă de probă în doze mici. Astfel, pacientul va observa că s-a temut excesiv de un tratament care nu era atât de agresiv pe cât îşi închipuia.

De multe ori contează mult şi aportul psiholoagei care face parte din echipa cabinetului, din fericire pentru noi extrem de experimentată în domeniul diabetului.

Deseori pregătesc momentul atunci când ştiu că tratamentul non-insulinic se apropie de dozele maxime posibile, poate uneori menţionez insulina la două-trei vizite consecutive. Uneori s-a întâmplat să am multe „Nu”-uri succesive şi pacientul să revină într-o zi oarecare şi să zică: „M-am hotărât! Accept”.

Relativ recent au fost aprobate numeroase terapii eficiente pentru pacienții cu diabet zaharat și comorbidități – cardiovasculare, renale, obezitate. Cât de accesibile sunt ele și cât sunt de folosite de medici? 

Da, aşa e, diabetologia modernă dispune, din fericire, de o serie nouă de medicamente cu efecte protective la nivelul sistemului cardiovascular şi rinichilor. Sunt accesibile pacienţilor gratuit, prin Programul Naţional de Diabet şi folosite tot mai mult. Eu unul mă bucur că aceste medicamente sunt disponibile în România şi putem îmbunătăţi viaţa şi perspectivele multor pacienţi cu unele din aceste medicamente. Desigur, să nu uităm, marea descoperire a medicinei din anii 1920, insulina, încă salvează vieţi şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii a zeci de milioane de oameni.

Și nu pun pe ultimul loc şi e chiar foarte important: faptul că pacienţii îşi pot măsura glicemia acasă aduce un plus imens calităţii îngrijirii.

Utilizând glucometrele sau chiar senzorii de glicemie pacienţii învaţă mult, îşi înţeleg mult mai bine propria boală, relaţia cu mesele, cu mişcarea, cu emoţiile, îşi reduc riscul de incidente (hipoglicemia).

E o epocă extrem de bună această epocă modernă a diabetologiei, din toate perspectivele. Ceea ce deja se vede în numărul tot mai mic de spitalizări din motive de diabet, în vârstele tot mai mari pe care persoanele cu diabet le ating şi nu doar că le ating, dar le ating cu un foarte bun confort. Chiar, uneori, cu câteva injecţii de insulină pe zi. Doar un pacient înţelege ce bine e să ai rezultate bune ale diabetului, ce moral bun îţi dă să îţi stăpâneşti bine boala.

Cititul critic al articolelor de internet

Ce ar trebui făcut în privinţa articolelor mincinoase care promovează suplimente-minune?

Aici cred că e un proces foarte complicat de educaţie, care ar avea ca finalitate cititul critic al articolelor de internet. Uneori pacienţii citesc articole foarte lungi, cu multe detalii, cu poza unui medic în vârstă sub care e trecut un titlu de medic specialist şi câteva „testimoniale” false. Și capătă încredere şi se reped la telefon să comande suplimentul-minune.

Când colo, tot articolul era o reclamă mincinoasă care exploata vulnerabilitatea bolnavului. Chiar zilele acestea îmi spuneau diferiţi pacienţi de suplimente cărora le-ar face reclamă ministrul Sănătăţii, profesorul Rafila. Şi le deschideam articolul şi le arătam poza presupusului medic Rafila, care, desigur, nu era cel real.

Dar e o muncă grea, şi pacientul trebuie măcar să aibă suspiciunea că articolul ar putea fi un fals. În această ordine de idei, nu cred că avem infrastructura de poliţie şi de justiţie pentru a contracara astfel de fenomene. Vorbesc, desigur, de înşelătorii, care, din păcate, sunt foarte multe în domeniul diabetologiei şi al obezităţii.

Un caz mai special de care vă aduceți aminte?

Îmi aduc aminte de foarte multe cazuri, mai ales de cele mai grave sau de cele la care am avut foarte mult de muncit. Unele dintre cazuri au ţinut uneori de o parte a medicinei care se numeşte „orientare”, am trimis în urgenţă mai mulţi pacienţi cărora prezentarea la spital exact atunci, şi nu mai târziu, le-a salvat viaţa. Pe ei îi ţin minte tocmai pentru că mi-au spus ulterior că le-am salvat viaţa, iar acest aspect e rar în profesia noastră, în care salvăm nu vieţi, dar ani de viaţă şi facem asta prin prevenţie, şi nu prin intervenţii de moment, aşa cum o fac serviciile de urgenţă, terapia intensivă etc.

A lucra în prevenţie (diabetologia e în cea mai mare parte o prevenţie specializată) şi a avea astfel de mesaje de recunoştinţă e deosebit, mai ales că nu eu, ci spitalul salvase viaţa pacienţilor la care mă gândesc acum.

Dar, revenind la întrebare, dacă e să aleg numărul unu, un caz care să ţină de munca mea efectivă pe tărâmul diabetului, e o pacientă pe care am cunoscut-o ca rezident în Centrul de Diabet (din Cluj), cumva m-a găsit la mulţi ani distanţă ca specialist şi e în urmărirea mea de mulţi ani, chiar de la deschiderea cabinetului, în 2010. E un diabet care a fost extrem de greu de descifrat şi de echilibrat, cu alternanţe de hiperglicemii severe cu nenumărate come hipoglicemice.

A trebuit să facem o mulţime de ajustări fine, de la un gramaj de biscuiţi la o anumită oră, la anumite ore şi doze precise ale insulinelor, chiar am schimbat de multe ori strategia de tratament. Iar ce e special e că acum mulţi ani mi-am spus: „Ce bine ar fi ca pacienta mea să prindă momentul [în care] să poată trăi cu senzor de glicemie, să o alarmeze în preajma hipoglicemiilor grave…”. Iar în prezent e o satisfacţie imensă că pacienta chiar poartă senzor de glicemie şi calitatea vieţii ei e incomparabilă cu viaţa anterioară.

Reţeaua de colaboratori pe care și-o creează fiecare

De ce au nevoie medicii pentru a-și putea practica meseria în condiţii optime, oferind pacienţilor cel mai bun tratament posibil?

Au nevoie de infrastructură medicală. Asta poate însemna multe. În cazul medicului diabetolog de ambulatoriu, cum sunt eu, infrastructură înseamnă posibilitatea de a avea date medicale ale pacientului, de a putea prescrie tratamentele cele mai bune. Date privind sănătatea cardiovasculară, starea ochilor, starea neurologică etc.

Din perspectiva aceasta sunt foarte mulţumit că în România pot profesa această meserie în condiţii foarte bune, pot avea acces la tot ce presupune o urmărire corectă a diabetului în condiţii de ambulatoriu. Mai apoi, însă, când se pune problema de echipe multidisciplinare sau de spital, devine mai complicat…

Depinde foarte mult de tipul de reţea de colaboratori pe care şi-o formează fiecare specialist, dar depinde şi de condiţii din partea sistemului medical propriu-zis.

Eu cred că în ce priveşte îngrijirea de ambulatoriu s-a progresat mult, inclusiv prin extinderea serviciilor prin Casa de Asigurări. În ce priveşte spitalele e mereu loc de mai bine, dar, din fericire, oraşul Cluj-Napoca dispune de spitale foarte bune, cu medici foarte buni şi bine intenţionaţi.

Dacă doriți să mai adăugați ceva ce considerați relevant.

Ca recomandare legată de sistemul de sănătate şi de îngrijirea diabetului am un singur gând spontan: acela că e foarte bună concurenţa. Eu trăiesc într-un astfel de sistem, în Cluj-Napoca, cu mulţi medici diabetologi, şi oricând pacienţii mei mă pot părăsi pentru un alt medic. Cei mai mulţi nu o fac, dar ar putea să o facă, iar acest fapt e în sine o satisfacţie profesională pentru mine.

Iar gândul ce porneşte de aici e că un sistem în care poate exista acest element de alegere este bun, el poate stimula calitatea, și nu e vorba doar de actul medical, ci chiar de infrastructură: condiţiile de aşteptare, timpul de aşteptare, bunăvoinţa şi pregătirea personalului – asistente, recepţie, existenţa sau nu a unei persoane la capătul celălalt al telefonului atunci când ai nevoie, deschiderea pentru a rezolva diverse situaţii, de la banale documente medicale la indicaţii punctuale referitoare la o doză de insulină sau o examinare medicală etc.

Eu cred că toate acestea, numărând inclusiv proximitatea cabinetului, sunt factori de calitate a îngrijirii. Iar Clujul, din perspectiva diabetologiei, cred că e chiar un foarte bun exemplu la nivel naţional.

În sens mai larg, îngrijirea ambulatorie şi prevenţia se dovedesc foarte bune inclusiv economic, prin comparaţie cu îngrijirea de complicaţii şi spitalizările, iar din această perspectivă, atenţia acordată de sistemele de sănătate acestei componente, de prevenţie, nu poate fi decât binevenită.

O bună prevenţie şi o bună îngrijire ambulatorie reduc presiunea pe spitale şi costurile complicaţiilor, incidentelor, agravărilor. Merită toată atenţia depistarea şi tratamentul la timp al bolilor metabolice din familia diabetului, obezităţii, bolilor cardiovasculare, dislipidemiilor, ficatului gras, aterosclerozei etc.

Citiți și: Pacienţii nu trebuie să uite că bolile avansează