Câștigătoare a medaliei de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, Ana Maria Popescu s-a retras din activitatea competiţională în luna decembrie a aceluiași an. Am întâlnit-o, anul acesta, la jumătatea lunii iunie, la masa rotundă „Homeopatia în centrul medicinei integrative”, eveniment organizat la București cu ocazia aniversării a 90 de ani de existenţă a Laboratoarelor Boiron. Mi-a vorbit despre ce înseamnă să fii pacient-model, despre accidentările la care sunt predispuși spadasinii și cât de mult a ajutat-o un preparator fizic să își menţină corpul sănătos.

Cât de important este sportul pentru dv., în prezent?

În ultima perioadă am avut o relaţie destul de complicată cu sportul: pur și simplu, cred că organismul meu a spus „OK, stop! Trebuie să te oprești puţin!”. Am încercat să-mi amenajez acasă un spaţiu în care să mă bucur de mișcare – i-am pus la încercare toată creativitatea soţului meu. Avem acel spaţiu, doar că efectiv au fost zile în care intram acolo și nu găseam motivaţia, nu puteam să mă mișc. Și de această dată, nemaiavând alte obiective de îndeplinit, am ales să-mi dau timp și să mă întorc la mișcare atunci când voi simţi nevoia.

Cât de des faceţi mișcare?

Momentan mă antrenez de trei ori pe săptămână, ceea ce este infim faţă de ce am fost eu obișnuită să fac, dar nu vreau să pierd contactul. Nu am vrut să prelungesc această perioadă, pentru că altfel riscam să mă îndepărtez de sport și nu îmi doresc acest lucru, niciodată.

Prevenţia este foarte importantă

Ce fel de controale medicale aveţi grijă să faceţi anual?

Aici chiar pot să spun că sunt „pacientul-model”, mă laud cu acest lucru și îmi fac regulat analizele de sânge, controlul ginecologic, dermatologic – având în vedere că am mai multe aluniţe pe care le ţin sub control – și, bineînţeles, controlul stomatologic. Sunt sfinte pentru mine și, în general, le fac fix în prima lună a anului. Dacă e să se întâmple ceva, măcar să știu de la început. Prevenţia este foarte importantă pentru mine și încerc să transmit asta și celorlalţi.

Aţi afirmat că „atunci când un sportiv ajunge pe podium, e meritul tuturor”. Cât de important este medicul în viaţa unui sportiv de performanţă?

Este esenţial. Eu am avut și încă am o relaţie extraordinară cu medicul lotului, dr. Lorena Nicolosu. Este omul care a avut grijă de mine și de colegele mele de echipă foarte mulţi ani și am rămas aproape. Medicul este foarte important, pentru că în sport apar accidentări, apar diverse probleme care trebuie soluţionate din scurt, pentru că nu-ţi permiţi să pierzi timpul. Sunt competiţii la care trebuie să îndeplinești obiective, iar pentru mine a fost esenţial. Să nu uităm că există și această parte de doping (dopaj – n.red.), iar fiecare remediu, fiecare medicament pe care îl iei, ca sportiv, trebuie controlat. Și medicul – un medic de încredere – te scapă pur și simplu de acest stres suplimentar.

Articulaţiile sunt „consumabile”

Care a fost cea mai gravă sau cea mai dureroasă accidentare pe care aţi suferit-o? Se pot accidenta spadasinii?

Da, cumva noi glumim între noi, deseori, spunând că articulaţiile sunt „consumabile”, cu toate ghilimelele de rigoare. (zâmbește) Din cauza poziţiei de gardă, a deplasării, apar probleme – nu foarte grave – mai ales la membrele inferioare. La mine cea mai mare problemă a fost o condropatie de grad IV, pe care am ajuns să o operez, la genunchiul drept, dar asta pe final de carieră, după mai  bine de 20 de ani de performanţă. Tocmai de aceea spun că sportul înseamnă sănătate. Dar performanţa înseamnă și uzură, și atunci, inevitabil, mai sunt probleme pentru care trebuie să găsești rezolvare.

Aţi apelat la un preparator fizic. Cât de mult v-a ajutat acesta?

Din păcate, în România, încă mai sunt loturi unde antrenorul este cel care joacă roluri multiple. Tocmai de aceea mie mi-a fost foarte greu să găsesc un preparator fizic care să înţeleagă specificul sportului meu. În cele din urmă l-am găsit pe Gabriel Ghiţă, care mi-a fost coleg de generaţie. E fost spadasin și acest lucru m-a ajutat teribil, pentru că a venit cu acel plus de care aveam nevoie. Pentru că în sportul de înaltă performanţă, doar detaliile fac diferenţa. Practic, toţi ne atrenăm la fel – scrima este aceeași, nu o poţi reinventa –, dar acel plus pe care îl aduci, simplul fapt că mi-a corectat o anumită mișcare, a fost un beneficiu extraordinar pentru mine.

Ce e mai important? Minte sănătoasă sau un corp sănătos?

Ambele. O minte sănătoasă într-un corp sănătos. (râde) Cu siguranţă trebuie să avem grijă de ambele, să ne hrănim trupul, dar și sufletul. Este important să avem grijă de minte, mai ales că trăim vremuri destul de neechilibrate, să spunem, destul de ciudate. Apar din ce în ce mai multe probleme privind sănătatea mintală... Apar depresiile, anxietatea. Sunt chestii de care nouă încă ne este rușine să povestim, încă ne este rușine să mergem la psiholog, la psihoterapeut. Dar trebuie să înţelegem că așa cum mergi să îţi tratezi o problemă de sănătate la stomatolog, de exemplu, așa ai nevoie să mergi și la psiholog. Să nu ne mai ferim de aceste lucruri, ca să nu ajungem la probleme

Ieșirea din papucii de sportiv de performanţă

Fosta scrimeră specializată pe spadă crede că exemplul personal este cea mai mare putere pe care o avem noi, adulţii. Astfel, dacă cei mici – fie că vorbim despre propriii copii, fie că vorbim despre nepoţi – ne văd practicând un sport, îi vom încuraja și pe ei să facă mișcare. „Poate nu toate [activităţile] sunt potrivite pentru noi! Asta încerc să le spun și copiilor – vizavi de sport, de [ceea] ce înseamnă o viaţă sănătoasă. Nu putem să facem din toţi copiii campioni olimpici, mondiali și europeni, dar așa cum există educaţia pentru sănătate, există și educaţie prin sport”, a subliniat Ana Maria Brânză în cadrul evenimentului menţionat.

Sportul înseamnă sănătate, dezvoltare armonioasă, însă campioana olimpică amintește că performanţa înseamnă și uzură. Tocmai pentru că are numeroase beneficii, sportul de masă este recomandat la orice vârstă. „Niciodată nu este prea târziu să facem sport, să facem mișcare. Jobul meu, peste 20 de ani, a fost să cuceresc medalii. Nu mai vedeam de fiecare dată bucurie. Asupra umerilor mei apăsa întotdeauna presiunea rezultatelor.”

După ce s-a retras, în decembrie 2021, din activitatea competiţională, relaţia ei cu sportul s-a schimbat. Mărturisește că în momentul în care a ieșit la alergare și a participat la crosuri, și-a dat seama de bucuria și de libertatea pe care o oferă aceste activităţi. Totodată, în acea clipă și-a dat seama ce înseamnă mișcarea ca stil de viaţă. „Ieșisem din papucii de sportiv de performanţă care trebuia să îndeplinească obiective și mă bucuram într-adevăr de ce înseamnă această mișcare.”

I s-a dat șansa să greșească

Un alt subiect esenţial pe care l-a adus în discuţie fosta scrimeră a fost relaţia adolescenţilor cu sportul, amintind ce rol au adulţii în educarea lor: „Este important ca de mici să cunoască beneficiile sportului, să aibă acces la informaţie. Datoria noastră de adulţi este să le oferim informaţia. Dar din punctul meu de vedere, trebuie să îi lăsăm pe ei să aleagă”.

Din fericire, afirmă Ana Maria Brânză, ea a a avut norocul să se nască într-o familie cu părinţi care i-au dat șansa să greșească: „Mi-au permis să greșesc, m-au lăsat pe mine să aleg, deși primul sport pe care ei l-au ales pentru mine a fost tenisul de câmp. S-a dovedit a fi greșit”. Ulterior, a descoperit scrima și a rămas în acest domeniu peste două decenii.