Nu-mi plac glorificarea și demonizarea epocii actuale. Îmi plac oamenii care se trezesc și realizează ce e cu adevărat semnificativ în viaţa asta. Indiferent pe ce căi.
E ușor să vorbim despre adolescenţă ca despre perioada ne-înfrânării și a încercării multor lichide și fumuri interzise sau dăunătoare sănătăţii fizice și psihice.
Odinioară, lucrarea de licenţă era văzută ca un text menit să însemne ceva, iar pregătirea ei cerea interes, pasiune și timp.
Serviciile educaţionale au nevoie de o estetică și o calitate a formei în care ajung la utilizator, aspect adeseori ignorat azi.
De puţin timp am inaugurat la Iași cea mai mare galerie de artă transdisciplinară din România.
Într-o carte din anul 1956 se scria că una dintre cele mai importante verigi din lanţul de instituţii care asigură dezvoltarea armonioasă a copilului este „creșa”.
Dacă am parcurge scrierile unor autori care au vieţuit pe aceste meleaguri, am realiza că nu a fost deșert înainte, cum ni se tot șoptește zilnic.
Utilizarea în exces a telefoanelor mobile ne-a cam redus la mașinării. Edităm până la perfecţiune tot ceea ce trimitem și ajungem aidoma unor algoritmi: automate de litere și de spaţii.
Ce aspecte ar trebui să ia în considerare un elev înainte de a alege să devină medic? Iată o listă de sugestii*.
Mereu, noi și multe sunt evitările și refuzul de a trece către ronde-bosse, de a da ocol fiinţei întregi. Rămânerea în altorelief continuă a caracteriza rostirea academică.
La o recentă întâlnire a Comisiei de Istorie a medicinei a Academiei Române, profesorul Teodor Horvat a purces la o mobilizare a resurselor proprii, dar și ale celor care vor să i se alăture, de a scrie și vorbi despre personalităţile și evenimentele remarcabile din trecutul acestei ţări.
Am fost crescut de trei femei și mi-am petrecut zile bune în copilăria mică printre femei, la Maternitatea din Tecuci, unde era moașă bunica mea, Zonia. Tot de acolo începe și povestea amintirilor din „copilăria medicală”.
Nu mi-a fost teamă și nu am avut vreo reacţie de repulsie să duc cu mine și pe mine ceva ce i-a aparţinut unui defunct. Dar pălăria lăcomiei nu aș purta-o.
Când scriu acest text, gândindu-mă la amintirile pe care le-am convocat să se aglutineze aici, sub formă de litere și cuvinte, mă cuprinde o nostalgie, dar un fel anume de nostalgie, pe care e greu să o convertesc în negru pe alb.
Răsfoiesc presa veche de aproape două decenii. În timp, și mai ales în ultimii ani, am început să corelez oameni și fapte din trecutul medical, cu persoane, locuri și întâmplări din trecutul familiei și al meu.
Încă din școală ni se spune că opera unui scriitor este mai importantă decât omul care a creat-o sau viaţa pe care acesta a dus-o. Dar oare lucrurile stau chiar așa?
Cât de mult ne aplecăm înspre a scrie povestea celor care au fost, pentru a le cunoaște mai bine viaţa și lumea în care au trăit?
Cum se cheamă atunci când ţi-ai construit o realitate paralelă și îi atragi în ea pe cei cu mintea în formare, pretinzând că îi ajuţi să obţină „rezultate”?
O coroană simplă, verde, din brad, străpunsă de patru garoafe, două roșii și două albe. Asta purta bustul de lângă tei al lui Eminescu, în Ziua Culturii Naţionale.
De prea puţine ori rudele în vârstă ne răspund cu istorisiri personale la încercările de-a afla mai multe despre ei și familia noastră.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
