Ziua de 23 aprilie este una despre care știu prea puţine. Mă refer la data în care am fost înregistrat oficial ca cetăţean, în anul 1974. Cea din 2023 a început obișnuit.

        Devreme am deschis ochii, degrabă m-am repus în stare de mișcare, iar după o oră de lectură am convertit telefonul de pe mod avion și m-am redat comunităţii. Prin vibraţiile extensiei mele înţelegeam că în secţiunea mesaje a diverselor canale de comunicare online soseau urări și gânduri diverse. Dacă le-aș fi parcurs, de la prima oră, cu siguranţă aș fi constatat cât de respectarisit trebuie să fiu. Dar, despre asta, mai îndată voi aduce vorba.

        Nu trece mult și mă simt lovit de o vibraţie lungă, o zbatere întrucâtva diferită: o fiinţă umană voia să-mi comunice prin voce urările sale!

        La puţină vreme de la ivirea primului glas în ureche, se ivește și un chip: cel al Sabrinei, care mi-a cântat, dindărătul camerei telefonului mamei ei, „Happy Birthday to You”. Înainte de prânz ne-am și întâlnit și a dublat urările nu doar de prezenţa ei, ci și de un dar: o pictură lucrată cu degeţelele la creșă, semnată „Sabri” (prin intervenţia doamnei educatoare) și înrămată special pentru mine. Un copac robust și viu colorant. Ca iubitor de pădure am simţit o conexiune și o bucurie profundă, știind cât de sociale și de comunicative sunt aceste fiinţe – copacii – și cât de important este pentru planetă și pentru oameni wood-wide-web-ul.

Tăcere și biţi

        Degetele de la o mână îmi sunt suficiente pentru a cuantifica apelurile audio. Restul e tăcere și biţi. Sute de mesaje s-au strâns în toate ungherele telefonului. Aș putea să fac o analiză de conţinut academică și să ofer cuvinte, procente, diferenţieri pe sexe, pe zone și vârste. Cu grafice și etichete textuale. Însă mă voi rezuma la niţele constatări. Nu-s acum premiere ori idei ne-mai-citite, dar vreau să le readuc în atenţie. Dispozitivele pe care le purtăm oriunde și mereu, odată ce au fost burdușite cu tot felul de iconuri, ne-au cam redus la mașinării: gândind că am fi intruzivi, preferăm să scriem șabloane și să le expediem, de îndată ce observăm că e ziua de naștere a unui prieten virtual (care poate că ne este și prieten în viaţa reală).

        Tocmai faptul că ne poticnim când apelantul răspunde, că nu mai știm ce să spunem, că oftăm și râdem, asta ne este specific nouă. Ne-editat, brut, așa prefer să fie șirul vorbelor emise de Celălalt. Nu (prea) trimit mesaje de ziua amicilor virtuali pentru că deschid rar reţeaua socială cu care sunt obișnuit de peste un deceniu. Și nu accesez secţiunea care indică cine-i născut în ziua respectivă. Dacă totuși îmi amintesc ori îmi amintește reţeaua, prefer să sun sau, dacă nu am starea necesară sau nu răspunde cel apelat, să trimit un mesaj audio.

Sunt două tipuri de mesaje pe care le primesc frecvent. „La mulţi ani alături de cei dragi” mi-a sunat mereu contrafăcut și inautentic. Prefer să citesc trei litere – LMA – ca un logo, decât ăist fastidios „alături de cei dragi”. Categoria a doua de texte onomastice sunt acelea în care, în funcţie de activitatea mea profesională și publică, mi se fac îndemnuri la cât mai multe realizări, activităţi, cărţi, evenimente. Un fel de ţine-ţi-o-tot-așa, sau mai à la zi onomastică (prenumele meu ascuns fiind Georgian): „Bagă, Gheorghiţă, bagă, că și mâine ai o tură!”.