Silviu Brucan nu spunea direct că noi, românii, suntem trăistari, ci ne considera „stupid people”. Tăgârţa aceasta este bine aninată de umărul nostru. Un editorialist, din urbea Sibiului, îl elogia pe Traian Băsescu, prin toamna lui 2005, și se arăta îngrijorat de curajul „lupului de mare” care încerca să conducă un „neam de traistă și opinci, într-o perioadă de brambureală generală”. 

Citiți și: Femeia-medic: alinătoarea durerilor 

Pe vremea lui Crin Halaicu, pe lângă accentele rasiste la adresa primarului („tuciuriu”) ale celui care semna Liviu Timbus, în Flacăra din 1995, se observa și dispreţul faţă de bucureșteni – „neam de traistă” și „mulţime pestriţă –, imposibil de civilizat. Tot acesta, în publicaţia amintită, preocupat de remodelarea Capitalei și a locuitorilor săi, redescoperea același discurs dihotomic, în care unii i-au invadat pe alţii, cei-răi-murdari-și-inferiori pe cei-buni-curaţi-și-superiori: „Omul cu educaţie urbană s-a văzut constrâns să trăiască într-un aer îmbâcsit de rusticitate alterată, în vecinătatea neamului de traistă, scos din rosturile lui agreste, aruncat cu un picior în liftul de bloc, dar rămas cu celălalt picior în bălegarul de grajd” (1). 

Citiți și: Pustiul inocenților. Ficțiuni fioroase (I)  

Patru ani mai târziu, S. Nicolae își începea astfel comentariul meciului de fotbal Steaua – West Ham United: „Ca să nu ne spună că suntem neam de traistă, le-am creat joi seara celor de la West Ham United o atmosferă ca acasă, la mamele lor – frig, teren desfundat etc.” (2).

În anul 2014, edilul Aradului, Gheorghe Falcă, într-o postare pe o reţea socială, care a stârnit numeroase comentarii și reacţii, își arăta nemulţumirea faţă de concitadini: „Nesimţiţi cu carul. Dacă nu se face, de ce nu se face, dacă se face, ne batem joc... că așa e românu’! Neam de traistă!”.

Cu lumea-n traistă

Opţiunile onomastice ale românilor au fost și ele analizate o bună bucată de vreme, după ce gazetarii și-au epuizat tirul nemilos de cuvinte la adresa romilor, care-și botezaseră copiii în fel și chip, și îi judecau pe cei din sate plecaţi în ţările Europei c-au emigrat onomastic în spaţiile care-i adoptaseră, tocmai pentru a-i scăpa pe urmași de a mai „mirosi a neam de traistă”.

Mulţi români și-au luat lumea-n traistă, dar nu pentru că erau „feciori de ghindă”, „neam de căruţă”, „os de borfași” ori „mitocani și lihniţi”, ci pentru că îi strângeau grijile în spinare. Și despre acești oameni e necesar să vorbim și să scriem, însă, traista și băţul/toiagul, așa cum apar în textele lui Nicolae Filimon, Calistrat Hogaș, Vasile Voiculescu sau Mihail Sadoveanu, prefer să le privesc drept simboluri ale plerinilor. Ale acelora care pleacă înspre descoperirea Celuilalt, om și tărâm. Și care se sporește și sporește pe Celălalt. Ca Badea Cârţan, dacul ce scoborâse de pe Columna lui Traian. 

Citiți și un articol despre Nicolae Leon 

A cutreierat pământul

Raportarea noastră, ca „neam de traistă”, ar trebui să o aveam taman gândindu-ne la acest cioban care purta cărţi în desagi și care plănuia „să viziteze toate ţările locuite de popoarele neo-latine”. Presa scria despre fiecare călătorie a sa și reproducea fragmente din scrisorile pe care badea le expedia: „Ciobanul român Gheorghe Cârţan ne scrie din Paris că se află vreo câteva zile acolo, că-i vesel și că francezii l-au cinstit foarte mult ca pe un frate. Cârţan își termină scrisoarea cu cuvintele: «Trăiască familia Romei și prietenii românilor!» și «Dușmanii să piară cu toţii!»”(3).

„Vestitul Gheorghe Cârţan, acela care a făcut o călătorie pe jos la «muma noastră Roma», după propria lui expresie, trecând prin Ploiești, pe la Institutul «P. Eliade», s-a adresat directorului acelui institut, cerându-i cărţi de istorie pentru a le împărţi la școlarii transilvăneni, ca să știe și ei cine le-au fost strămoșii lor și unde au locuit. În afară de cărţile pe care directorul i le-a dăruit, Gheorghe Cârţan a plecat cu traista plină de cărţile ce i le-au dat elevii, imitând exemplul directorului lor.” (4). „Celebrul Gheorghe Cârţan, ciobanul transilvănean care până acum a făcut de opt ori înconjurul Europei, a sosit în Iași – venind din Hamburg, aducându-ne vești despre fraţii români din alte locuri.” (5).

„(...) Cârţan a cutreierat pământul, străbătându-l de la Ierusalim până la Paris. Mulţi îl cred un zănatec, un pierde vară fără rost. Dar se-nșală. Cârţan e om cu minte multă și cu multă inimă. Când în sufletul lui de cioban se răscolește dorul de a pleca să vază lume, el așteaptă numai ca să înmugurească pomii și o pornește cu pași domoli să nu ostenească și cu ochi deschiși ca să vadă. Ș-apoi ce vede, a văzut.” (6).

Bibliografie

1. L.T., Cea de-a doua babilonie s-a născut la București, în „Flacăra”, nr. 15, 11-17 aprilie 1995, p. 3

2. Cuvântul Nou, nr. 2607, 23 octombrie 1999, p. 3

3. Universul, nr. 191, 14/26 august 1896, p. 3

4. Universul, nr. 242, 13/25 septembrie 1898, p. 3

5. Universul, nr. 29, 1 februarie 1901, p. 3

6. Sextil Pușcariu, Dor de ducă, în „Sămănătorul”, nr. 6, 6 ianuarie 1902, pp. 89-90