Newsflash
OPINII

Amnezie seismică

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - feb. 17 2023
Amnezie seismică

Când scriu acest text, gândindu-mă la amintirile pe care le-am convocat să se aglutineze aici, sub formă de litere și cuvinte, mă cuprinde o nostalgie, dar un fel anume de nostalgie, pe care e greu să o convertesc în negru pe alb.

Am răsfoit un ziar, dintre cele pe care le-am adus de la Tecuci, din juneţe, și mi-a atras atenţia un dureros „anunţ”: „Alexandrina, mamă, cu aceeași profundă durere, amintește că azi se împlinesc 10 ani de când groaznicul cutremur a curmat fulgerător firul vieţii scumpei și în veci regretatei mele fiice, Doina Badea, împreună cu soţul și copilașii lor, Bogdan și Andrei. În scurgerea anilor, fiinţa ei luminoasă a rămas o dureroasă și vie amintire, pe care o păstrez în suflet cât voi trăi. Pios și îndurerat omagiu, veșnică amintire pentru dragostea și respectul purtat mamei sale” (Decese, „România liberă”, 4 martie 1987, p. 4).

Cumpăram ziare de când locuiam la casă de la tutungeria din capătul străzii Ghica Vodă din Tecuci. Și acum parcă simt mirosul ce răzbătea înspre mine prin gemuleţul prin care-mi strecura doamna România liberă. Îl citeam în mărul din curte, unde-mi amenajasem un loc special de lectură. Când ne-am mutat la bloc, ziare aduceau unchii mei sau le cumpăra bunica pentru fratele ei, „Nenea Coty”, cum îi ziceam eu. Se mutase la noi de la Comănești, ca să fie împreună cu mama și surorile sale, când boala îl vizitase din nou. Fusese operat, cu decenii bune în urmă, la Iași, pentru un cancer pulmonar, așa știam eu, și respira doar cu un plămân. Din ’86, bunica mea a început să-l însoţească la spitalele din Iași. Plângeau surorile lui când au înţeles că aveau să-l piardă curând. Unul dintre doctori, care, peste ani, avea să-mi fie profesor și pe care l-am revăzut în urmă cu câteva luni coborând Sărăria, i-a primit banii bunicii, în timp ce-o asigura că totul este pierdut...

Sub lupa Securităţii

Nenea Coty fusese copilul străbunicilor mei pe care Securitatea pusese ochii. Rezultatele școlare și profilul său i-au făcut să-l caute. A fugit de ei, împreună cu un prieten, despre care auzisem vorbind că l-au aruncat din tren pe podul de la Cosmești. Ion Constantinescu, unchiul meu, a scăpat și a hălăduit prin diverse orașe, până s-a stabilit la Comănești.

Ilustratie copy
În centru - nenea Coty și copilul său

 

În 1987, pe canapeaua din hol, l-am văzut mort. Când m-am întors de la școală. Cu un an înainte murise mama. Nenea Coty, pe acea canapea, mă invitase să stau. Apoi, cu delicateţe, mi-a spus că mama nu mai este și că, în memoria ei, care fusese profesoară de biologie, să încerc să realizez în viaţă ceva pentru care s-o fac mândră.

Cărţi, muzică, o viaţă

Citise, cât a stat cu noi, cărţile pe care le aveam în bibliotecă – una, pe care am adus-o în Iași, a fost ultima pe care a citit-o. A savurat-o! Alexander von Humboldt, De la Orinoco la Amazon (Editura Știinţifică, București, 1968): o carte groasă, cartonată, cu o supracopertă care mi s-a imprimat adânc în memorie, cu paginile galbene și plină de minunăţii. Munţii din Noua Andaluzie, Valea Santa Maria, obiceiurile indienilor Chaymas, cutremur la Caracas, caracatiţele de la Garcita și Maypures și fotografia, înspre finalul volumului, a misteriosului autor. Știam eu oare unde mă va duce viaţa și cum îl voi reîntâlni, peste ani, pe influentul naturalist?! Ce seri magice erau acelea în care îmi povestea, pe măsură ce parcurgea cartea! Pick-upul era în camera în care locuia și, dincolo de ușă, se auzeau și melodiile, dar și oftaturile sale adânci.

Pot reproduce oricând interpreţi și melodii care treceau înspre mine, dincolo de ușa din capătul holului, din camera în care locuia și care a devenit, în timp, camera mea: Claudio Villa, Tony Dallara, Remo Germani („Prima o poi”, „Da-Doo-Ron-Ron”), Roddy McNeil („Tango of my youth”), Anca Agemolu („Dimmi la vita e bella con me”), Ilinca Cerbacev și Doina Badea. Pe Doina Badea o asculta frecvent. Nu știu dacă vocea, cu profunzimea sa, ori aceasta dublată de tragedia ce-o însoţea o făceau mai frecventabilă. Cred că unele dintre discuri aparţinuseră mamei. Ca și unele dintre cărţile pe care le citise.

Durerea care se cuibărește

Ediţia României libere din care am citat la început este din anul în care s-a prăpădit Nenea Coty. Nu știu dacă a citit anunţul mamei Doinei Badea. Eu am cercetat, în arhive, să descopăr, dinspre 1987 înspre 1977, cum a trecut în „anunţ” de presă durerea unei mame și a unei familii. La străbunica mea, care-și pierduse nepoata, și, peste un an, fiul, durerea nu a intrat în slovele niciunui cotidian. La fel la bunica, unchiul și mătușa mea, care-și pierduseră fratele. La toţi, durerea s-a cuibărit și a mocnit în adâncul fiinţei lor.

Într-o casetă la rubrica „Decese” a României libere, la doar un an de la neînchipuita tragedie, numai familia și cei apropiaţi își mai aminteau de „marea și distinsa solistă, suflet mare și bun, nobil, chip luminos, mult regretata Doina Badea”, de ing. Traian Smeu, soţul acesteia, precum și de Traian-Bogdan și Andrei Claudiu-Constantin, copiii lor (22 martie 1978, p. 4). Reveneau cu „anunţul” an după an, când timpul, mângâietorul a toate, „de această dată nici el nu a putut să aline suferinţele care dor, din sufletele ce au iubit-o pe cea dispărută fulgerător și atât de tragic, marea solistă Doina Badea” (R.l., 4 martie 1980). O plângeau Alexandrina, mama, Marian, fratele, Hermina, cumnata, Sorin, Ileana și Adriana, nepoţi, la care, după patru ani, „nu s-au uscat ochii și nu au încetat suspinele” (R.l., 4 martie 1981).

Niciodată în dezordine

Dincolo de tristeţea conţinută între aceste rânduri, de amintirea acelei seri de martie 1977, când m-a surprins zguduitura pe bulevardul central din Tecuci și m-am așezat pe dantela din piatră a peluzei, până s-a liniștit pământul, e și o amintire nostimă. Tot de la cutremur, nu știu să spun care, legată de Nenea Coty. Nu ieșea din casă nearanjat, nepieptănat. Și cutremurul nu făcea excepţie. Fosta lui soţie, la Comănești, cred, părăsise blocul de mult, pe când el și-a făcut apariţia doar după ce s-a pieptănat. Poate că nu-i plăcea să fie văzut în dezordine, așa cum nu l-a lăsat să fie văzut, băut fiind și dormind pe o bancă din gara Comănești, pe Dan Spătaru, pesemne aflat în oraș cu vreun concert, și l-a dus discret în biroul său din staţia CFR.

„Vedo un’ombra lontana/ E una stella lassu’...” (Văd o umbră îndepărtată / Și o stea acolo sus...).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe