După 18 luni de la începerea conflictului de muncă dintre medicii de familie din Franţa şi CNAM, cadrele medicale au obţinut o creștere a tarifelor pentru consultaţii, dar nu la valoarea dorită.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a depus proiectul de digitalizare a activităţii sale, cu finanţare prin intermediul Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
În perioada 10-16 iunie este marcată Săptămâna internaţională a sănătăţii bărbatului. Cu această ocazie a avut loc recent o conferință la care au fost invitați nouă experți, printre care un urolog, medici diabetologi, un psiholog ș.a.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – UMFCD din București a publicat recent Oferta de școlarizare la studii universitare de licență, admitere iulie 2024 an universitar 2024-2025.
În prezent, Spitalul Clinic de Urgență București este singura unitate medicală de stat din sudul și centrul țării care oferă posibilitatea realizării angioplastiei periferice rotaționale.
Acest proiect de cercetare axat își propune să revoluționeze terapia și educația prin tehnologie.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Asociația de pacienți Melanom România prezintă rezultatele unui studiu recent care a fost publicat în revista New England Journal of Medicine (NEJM).
Bucureștiul va găzdui vara aceasta Congresul Euopean de Endometrioză, ajuns la a șaptea ediție. Președinte congres: prof. dr. Elvira Brătilă.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
În fiecare an, în data de 28 mai se marchează ziua cancerelor de sânge.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria organizează Zilele Comunității Băneasa în perioada 31 mai - 2 iunie.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că serviciile de medicină de familie acordate pacienţilor neasiguraţi au crescut de peste zece ori.
Un proiect de cercetare axat pe incluziune va fi realizat de Shape Robotics și KinetoBebe. Acest proiect își propune să revoluționeze terapia și educația prin tehnologie.
Povestea fascinantă a medicului Gheorghe Marinescu este readusă în atenția publicului.
Joi, 23 mai, are loc o seară de poezie, pentru a marca luna de conștientizare a sănătății mintale.
Conferința Națională „Ziua Medicului de familie” va avea loc la Sinaia, în perioada 23-26 mai a.c.
Asociația Sache Vet a lansat o campanie de conștientizare și strângere de fonduri pentru primul spital veterinar social.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe