Newsflash
OPINII

Medicii de familie din Franţa, (parţial) victorioși

de Dr. Valentin PANTEA - iun. 14 2024
Medicii de familie din Franţa, (parţial) victorioși

După 18 luni de la începerea conflictului de muncă dintre medicii de familie din Franţa şi CNAM, cadrele medicale au obţinut o creștere a tarifelor pentru consultaţii, dar nu la valoarea dorită.

Medicii cereau atunci o „revalorizare a muncii lor” în contextul creșterilor din celelalte domenii (toate tarifele micilor meseriași crescuseră semnificativ, doar tariful consultaţiei la medicul de familie rămăsese la 26 de euro de mulţi ani). Ca atare, aceștia au cerut de la început un tarif de 50 de euro/consult. CNAM (CAS-ul francez) a propus o creștere simbolică de 1,5 euro/consult. Evident că medicii de familie au considerat oferta jignitoare. Au urmat mai multe runde de discuţii fără un rezultat concret, timp în care unii medici de familie au renunţat la contractul cu CNAM și au taxat pacienţii cu 50 de euro/consult. Astfel, pacienţii nu au mai beneficiat de rambursarea parţială a taxei de consultaţie, dar au beneficiat de reţete compensate sau de trimiteri de la acești medici de familie (pacientul rămâne asigurat, chiar dacă medicul nu mai este în contract cu CNAM!). Și pentru că tot mai mulţi medici de familie și-au anunţat intenţia de a proceda la fel, într-un final CNAM a venit cu o ofertă mai convenabilă. Ambele părţi recunosc că noul contract este un compromis, fiecare parte având nemulţumiri.

Noul contract le oferă medicilor de familie, începând cu decembrie 2024, 30 de euro pentru un consultul obișnuit și 60 de euro pentru unul la pacienţii peste 80 de ani (în cazul externării din spital, în cazul pacienţilor cu polimedicaţie sau în cazul întocmirii unor documente). Și consultaţia copiilor este mai bine plătită, în plus cu 5 euro/consult. În urma acestor creșteri, medicul de familie ar trebui să primească mai mult cu 21.500 de euro/an. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani și necesită o creștere a bugetului Fondului Naţional de Asigurări de Sănătate cu 1,6 miliarde de euro.

Puncte bifate, dar și nebifate 

Noul contract oferă sprijin medicilor de familie și pentru angajarea unei asistente medicale (spre deosebire de România, medicii din Franţa nu sunt obligaţi să angajeze asistenţi la cabinet). În plus, se încearcă și introducerea plăţii per capita pentru medicii de familie grupaţi (minimum trei medici de familie și o asistentă medicală autorizată), fiecare medic de familie trebuind să aibă pe listă cel puţin 250 de pacienţi. Dar aceste negocieri au adus creșteri tarifare și medicilor din ambulatoriu. Acestea vor intra în vigoare treptat: o parte din majorări, în luna decembrie 2024, restul, în iulie 2025. 

A rămas nerezolvată însă problema „deșerturilor medicale” evitate de medicii de familie din cauza ofertei locale insuficiente. Se mai caută soluţii și pentru această problemă, dar se pare că discuţiile sunt încă departe de o soluţie finală convenabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât se pare că tot mai mulţi studenţi francezi vor alege alte specialităţi mai bine plătite și mai ușoare decât medicina de familie. De aceea, cu toate că pare o victorie a medicilor de familie, din păcate viitorul medicinei de familie nu mai sună bine în Franţa.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe