În rândul pacienţilor cu cancer de prostată metastazat, terapia cu darolutamid asociat terapiei standard a dus la o supravieţuire globală semnificativ mai mare.
Recent publicat, un studiu demonstrează că o anumită moleculă, produsă de bacteriile intestinale, afectează funcţia creierului prin promovarea unui comportament anxios la șoareci.
Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, afirmă că, potrivit statisticilor, 90% dintre reţetele de antibiotic se scriu în afara spitalului.
Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA cere Ministerului Sănătăţii să emita un ordin prin care să stabilească o procedură specială, prin care persoanele refugiate care trăiesc cu HIV pot fi ajutate cu tratament.
Finlanda derulează din 2010 un proiect ce recunoaște impactul benefic al artei și culturii asupra bunăstării și sănătăţii generale, inclusiv a celei dentare.
Pacienţii cu risc cardiovascular (dislipidemii, ateroscleroză, risc de infarct miocardic) au la dispoziţie gratuit, din toamna anului trecut, încă un medicament din clasa inhibitorilor de PCSK9.
Experţii avertizează că utilizarea îndelungată a acetaminofenului (paracetamol) poate crește riscul de AVC sau de infarct miocardic în rândul pacienţilor cu hipertensiune arterială.
Un dispozitiv medical inovator, numit Oncosil, a fost aprobat pentru a trata pacienţii cu cancer pancreatic local avansat nerezecabil.
Un studiu recent scoate la iveală noi informații cu privire la diareea asociată cu consumul de antibiotice.
Cercetătorii de la Universitatea Uppsala au avut succes în crearea unei molecule care inhibă replicarea coronavirusurilor.
Compania lui Elon Musk, Neuralink, recrutează un director pentru studii clinice, având în vedere testarea unor implanturi cerebrale pe subiecţi umani.
Oamenii de știinţă de la Universitatea Tufts și Institutul Wyss al Universităţii Harvard au reușit să determine regenerarea unui membru funcţional la o broască.
„O fericire care nu este posibilă într-o stare firească și de neînchipuit de cei care nu au experimentat-o” – așa a descris Feodor Dostoievski crizele sale de epilepsie.
Un tratament COVID-19 pe bază de anticorpi monoclonali, dezvoltat de GSK și Vir Biotechnology, ar putea fi eficace la pacienții infectați cu subvarianta BA.2 a Omicron.
Un nou tratament biologic cu substanța activă dupilumab pentru astmul sever necontrolat se află pe lista de medicamente compensate și gratuite.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că au fost distribuite spitalelor care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 peste 48.600 doze de Kineret și 1.500 flacoane de 400 mg Tocilizumab.
Tema de anul acesta a Zilei mondiale care marchează lupta împotriva cancerului este „closing the care gap” – eliminarea decalajului în privința îngrijirii pacienților oncologici.
Incidenţa și rata de mortalitate, în România, pentru cancerul de col uterin sunt mai mari decât în cancerul de corp uterin și de ovar, conform datelor Globocan 2020.
Pentru ca spitalul să-și poată recupera sumele cheltuite, consider că este necesar să existe o hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată.
Agenția americană a medicamentului (FDA) a aprobat medicamentul Cabenuva - cabotegravir şi rilpivirină -, în doze administrate la fiecare două luni, pentru tratamentul infecţiei cu HIV-1.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe