Tomografia cu emisie de pozitroni (numită și PET) permite examinarea întregului intestin și studierea tumorilor, au descoperit experții care lucrează cu Cancer Research UK.
Liga Studenților la Medicină Dentară București organizează, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila”, cea de-a XV-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie, în 19 mai a.c
Rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, a semnat acordul de înfrățire a UVVG cu Rutgers University din statul american New Jersey.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete au avut întâlniri cu reprezentanţii Departamentului de Justiţie din SUA în vederea extinderii colaborării în sfera anticorupției.
Înființat legal în 1921, Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” a avut la bază Laboratorul de Medicină Experimentală, creat de renumitul medic la începutul secolului XX, respectiv în anul 1901.
În ultimele 24 de ore, zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara au ajuns la spital, cu suspiciune de intoxicaţie, fără a se cunoaşte exact cauzele.
Cea de-a XV-a ediție a simulării examenului de admitere la Medicină va fi organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în data de 25 mai a.c.
Tinerii sunt tot mai afectați de accidente vasculare cerebrale, constată dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Instalat în apropiere de Paris, cel mai puternic RMN din lume a furnizat primele sale imagini ce prezintă creierul uman, fiind de acum pregătit să ofere o mai bună înţelegere asupra modului în care acesta funcţionează.
Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a anunțat că în prezent Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, ultimul trimestru nefiind acoperit.
Programul „Primul pas spre sănătate” este extins în acest an de Organizația Salvați Copiii, prin dotarea a 60 de cabinete de medicină de familie din comunități aflate în zone mai puțin dezvoltate.
Consilierul de stat în cancelaria prim-ministrului Carmen Orban a anunțat luni, 1 aprilie a.c., că Planul pentru sănătate mintală este finalizat.
Pacienții diagnosticați cu tumori de cale biliară în stadii avansate pot beneficia, în cadrul secției Gastroenterologie Colentina, de tratament endoscopic inovator în asociere cu tratamentul oncologic clasic.
Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj organizează marți, 2 aprilie a.c., o sesiune de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, a fost operat „cu succes” de hernie, fiind în prezent „în formă bună şi în proces de recuperare”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe, organizează în perioada 1-5 aprilie a.c. Campania „DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!”.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind acordarea Drapelului de luptă Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Un nou Spital Municipal va fi amenajat în zona de nord a oraşului Timişoara, în urma unui parteneriat public-privat (PPP), semnat de primarul Dominic Fritz cu Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a Băncii Mondiale.
Medicamentele sunt mai eficiente în cazul bărbaţilor, doarece sunt dezvoltate în proporţie de 70% în urma cercetărilor pe animale mascul, consideră ambasadorul statului Israel în România, Reuven Azar.
Modul de finanţare a spitalelor de primă linie trebuie regândit, consideră ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a precizat că pentru aceste unităţi se vor face anumite criterii şi în privinţa personalului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe