Pacienții diagnosticați cu tumori de cale biliară în stadii avansate pot beneficia, în cadrul secției Gastroenterologie Colentina, de tratament endoscopic inovator în asociere cu tratamentul oncologic clasic.
Concret, tratamentul inovator constă în ablația intraductală a tumorii și stentare endoscopică a tractului biliar.
Această modalitate de tratament este disponibilă, în premieră la nivelul țarii, printr-un protocol de colaborare și cercetare cu Centrul Medical AMC Amsterdam, unul dintre cele mai renumite centre de endoscopie diagnostică și terapeutică din Europa.
„În ultimele două săptămâni, trei pacienți diagnosticați cu tumori avansate de cale biliară au fost tratați cu succes prin această nouă metodă terapeutică. În cadrul spitalului, îngrijirea acestor cazuri complexe se face mereu în echipă multidisciplinară, împreună cu specialiștii de radiologie intervențională, chirurgie generală și oncologie, pentru a asigura diagnosticul și tratamentul optim pentru fiecare caz în parte”, se menționează într-un comunicat.
Mai multe informații cu privire la acest tip de intervenție se pot obține de la specialiștii secției de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Colentina, telefon 021.317.32.45, interior 5118 sau prin email: gastro@spitalulcolentina.ro.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe