Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj organizează marți, 2 aprilie a.c., o sesiune de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist.
Inițiată cu prilejul celebrării Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, activitatea este programată să se desfășoare între orele 10.00 și 13.00, la sediul Centrului Comunitar Județean Cluj, situat în Cluj-Napoca, pe str. Albert Einstein nr. 14.
„Este o inițiativă lăudabilă și binevenită care se adresează, în special, acelor părinți care își pun diverse semne de întrebare cu privire la dezvoltarea copilului lor. Consider că este foarte important ca dificultățile pe care le întâmpină unii copii în dezvoltarea abilităților sociale, a limbajului și a comportamentului să fie diagnosticate cât mai precoce, întrucât șansele de recuperare cresc semnficativ atunci când terapia începe de la vârste fragede”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
În cadrul întâlnirii de informare gratuite, terapeuții Centrului de zi de recuperare pentru copii cu autism din cadrul DGASPC Cluj vor realiza activități de screening cu privire la traseul de dezvoltare al copilului.
Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) se află sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe