Instalarea angiografului Azurion 7 cu platforma R3.0 în cadrul Spitalului MONZA ARES din București oferă echipei un instrument adaptat procedurilor cu grad înalt de dificultate și cerințelor actuale de siguranță și eficiență.
Recent, la UMFST, a fost inaugurat monumentul comemorativ „Suflarea vieții - Breath of Life”, un simbol al recunoștinței și al reflecției profunde.
Recent, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a lansat DigiCare Incubator Program 2025, platforma europeană pentru inovație în tehnologia medicală.
Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” va fi dotată cu o tehnologie special concepută pentru investigarea non-invazivă a nou-născuților din primele ore de viață.
În contextul în care cancerul de prostată reprezintă cel mai prevalent neoplasm la bărbați, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a anunțat recent introducerea și extinderea biopsiilor prostatice prin tehnica RMN-fusion.
Ne este ușor să ne imaginăm cât de afectat ar fi sistemul medical fără medici sau fără asistenți. Dar la fel de legitimă este și întrebarea: ce ar fi medicina modernă fără inventatori?
Cele mai noi descoperiri din domeniul neuroștiințelor și al neuroreabilitării, cu accent pe rolul inteligenței artificiale și al dispozitivelor robotice în cercetarea neurologică, vor fi dezbătute săptămâna viitoare în Spania.
MONZA ARES introduce în premieră în România, în cadrul sistemului medical privat, o tehnologie de ultimă generație pentru tratamentul minim invaziv al fibrilației atriale paroxistice.
Țara noastră devine hub regional de inovație, în contextul în care Universitatea Politehnica București organizează TETRAFEST 2025.
Cercetătorii au creat lentile de contact inteligente care monitorizează glaucomul chiar și atunci când persoanee care le poartă au ochii închiși.
Echipa MAVIS Artificial Heart a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a prezentat prototipul BabyHeart la Expo 2025 din Osaka.
În cadrul Forumului Național de Neurologie, eveniment ce se desfășoară zilele acestea la București, a fost lansată și campania PHRASE și a RGS+.
Integrarea noilor soluții în practica clinică aduce beneficii reale pentru pacienți, spun reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.
Cel mai important eveniment de tehnologie din lume a avut loc în ianuarie, în SUA. Start-upurile și inovatorii și-au dat întâlnire la Las Vegas.
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Medicală, organizează în zilele de 26 și 27 februarie cea de-a doua ediție a MedFEST.
Femeile din domeniile tehnice sunt încă subreprezentate. Dar problema nu este doar de numere, ci de acces la oportunități, sprijin și modele de urmat. Asociația Femeilor în Inginerie, Știință și Tehnologie își propune să schimbe asta.
Anul acesta, la un prestigios eveniment de tehnologie desfășurat în SUA a fost prezentat un nou tip de test ce permite aflarea valorilor anumitor hormoni. Testul este simplu și poate fi efectuat de pacienți acasă.
La ora actuală se dezvoltă o industrie a tehnologiei care îi permite purtătorului să afle în timp real date despre starea lui de sănătate.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța marchează o premieră națională.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, prin Facultatea de Inginerie Medicală, organizează zilele acestea prima ediţie a MedFEST.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe