Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) anunță depășirea pragului de 100.000 de donatori voluntari de celule stem hematopoietice înregistrați.
Propunerea de Regulament pentru un Spațiu European privind Sănătatea a fost votată astăzi, 13 decembrie, în plenul Parlamentului de la Strasbourg.
Cele peste 400 de milioane de euro obținute prin PNRR și fonduri europene vor fi investite și în dezvoltarea infrastructurii digitale la nivelul spitalelor, dar și în prescripția digitală.
În ultimii ani, industria tutunului și-a intensificat acţiunile și imixtiunile în politicile de sănătate publică ale diferitelor ţări. Iar România stă mai rău decât alte state.
Asociația Română pentru Donarea de Celule Stem-ARDCEL anunță că în 29 septembrie a.c. va avea loc un eveniment important la Sibiu.
La ora actuală, în România există 41 de pacienţi care sunt în așteptarea unui donator compatibil de celule stem hematopoietice.
Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 39/2023, la nivelul țării noastre va fi realizat Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet, care va funcţiona ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii.
În acest moment, în România sunt 96.106 persoane înscrise în Registrul donatorilor de celule stem hepatopoietice, în timp ce 45 de oameni așteaptă găsirea unui donator compatibil.
Colegiul Medicilor din România vine cu noutăți în ceea ce privește mijloacele de votare în cadrul alegerilor ce vor avea loc în septembrie și octombrie 2023.
În 2023 se va revizui curriculumul de rezidenţiat pentru oncologie medicală, radioterapie şi chimie oncologică, a adăugat ministrul Sănătății.
Comisia Europeană prezintă primele profiluri de țară în materie de cancer din Registrul european privind inegalitățile în domeniul cancerului.
Medicamentele imunologice, altele decât cele incluse în programele de sănătate publică, vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii.
Reprezentanții Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice au anunțat că în acest registru s-au înscris anul trecut aproape 4.000 de persoane.
A fost creat un tatuaj electronic (e-tattoo) pe bază de grafen, care are rolul de a monitoriza starea emoţională și de a veni în ajutorul persoanelor cu probleme de sănătate mintală.
Fondurile provenite din PNRR sunt o oportunitate pentru digitalizarea sistemului medical. Însă ele nu sunt suficiente pentru a depăși toate piedicile pe care România le întâmpină în acest domeniu.
Peste 3.649 de donatori români s-au înscris în anul 2022 în Registrul național, care numără în prezent 86.350 de persoane.
RENV este un pas înainte în sistemul de sănătate românesc și bătătorește calea pentru o digitalizare mai amplă a sistemului, așa cum este prevăzută și în Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă, la mai multe niveluri, până în anul 2026.
România s-a alăturat statelor din întreaga lume în atingerea obiectivului OMS, acela de a elimina hepatitele virale, prin adoptarea Planului Cadru Național privind Controlul Hepatitelor Virale în România pentru Perioada 2019 – 2030.
Pacienţii cu leucemie acută limfoblastică și cu limfom cu celulă mare B din România au, de anul acesta, acces la terapiile celulare CAR-T, a anunţat recent prof. dr. Alina Tănase.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înfiinţat în anul 2009 pentru a da o șansă de vindecare pacienților cu boli grave.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe