Uneori, micile schimbări sunt mai greu de făcut decât cele mari. Pentru că cele mari vin oricum, nu le putem ţine la distanţă la nesfârșit.
În debut de val cinci, ne temem că ar putea fi cel mai mare și mai teribil de până acum, dar avem și speranţe : Varianta Omicron pare a fi mai puţin virulentă, deși este extrem de contagioasă.
Știţi care este microepidemia de sănătate mintală de început de an? Insomnia. E doar parţial explicată de decalajul produs de Revelion și de abuzul ocazional de alcool.
Zilele trecute, cei mai tineri colegi ai noștri au trecut de ultima poartă simbolică înainte de intrarea în noile lor vieţi: repartiţia și alegerea specialităţii pe care o vor practica.
Anul acesta, 1 Decembrie a picat în mijlocul unei perioade în care mulţi dintre noi am fost foarte ispitiţi să plecăm din ţară, definitiv.
Colegul X îmi spunea recent că a pierdut un pacient. X e psihiatru: nouă ne mor rar pacienţii din cauze psihiatrice, dar când o fac, e întotdeauna extrem de dramatic, pentru că e vorba de sinucidere.
Săptămâna trecută, în vacanţa școlară, am dat bir cu fugiţii de la serviciu și am făcut, împreună cu copiii mei, ceva ce nu credeam că o să fac vreodată. M-am dat în niște montagnes russes.
Când scriu aceste rânduri, au trecut două zile de la Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Traversăm o perioadă în care am face bine să ne amintim zilnic de sănătatea noastră mintală și să avem grijă sporită de ea.
Luna trecută, un colectiv de cercetători germani a publicat un raport* foarte interesant despre o nouă „boală sociogenică în masă” (mass sociogenic illness, MSI). Șeful colectivului, dr. Kirsten R. Müller-Vahl, profesor de psihiatrie la Universitatea de Medicină din Hanovra, este și un expert în sindromul Tourette.
Nu știu cum sunteţi dumneavoastră, dar eu nu pot să-mi imaginez cum va fi când mă voi pensiona. Nici măcar nu-mi imaginez că mă voi pensiona.
Sunt vremuri interesante pentru un psihiatru în mijlocul crizei. Termenii clasici, trauma, post-trauma, nu sunt ușor de aplicat.
Cât din ceea ce facem e motivat de frică? Pentru că suntem între paginile unei reviste profesionale, mă refer acum la profesie.
Societatea noastră e plină, în ultima vreme, de boli mintale fără pacienţi.
E o după amiază toridă de vară și mă întorc de la serviciu. În mijlocul trotuarului e întins un bărbat tânăr. Omul scoate niște strigăte dezarticulate.
Majoritatea comunităţii știinţifice și, din fericire, a structurilor de decizie sunt în acord că vaccinarea e de departe cea mai eficace apărare, deși, după unii experţi, e probabil prea târziu.
Medicina, odată cu pandemia, și-a descoperit varianta sa telescopică. La distanţă. În care prezenţa fizică, în același cabinet, a medicului și pacientului, nu mai e necesară.
M-am obișnuit cu faptul că, pentru mine, ca medic, nu există concediu adevărat. Probabil că nici pentru dumneavoastră.
Acum, că valul pandemic pare să se stingă, putem să ne întrebăm, dacă găsim un minut pentru autoreflecţie, ce am fost, cine suntem, ce am devenit în ultimul an.
Este greu să scrii sau să spui ceva, în săptămâna Zilei Copilului, care să nu fie o mare platitudine.
Ultimul deceniu mi-a dezvăluit avantajele, dar și capcanele supraspecializării medicinei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
