Medicina, odată cu pandemia, și-a descoperit varianta sa telescopică. La distanţă. În care prezenţa fizică, în același cabinet, a medicului și pacientului, nu mai e necesară.
Se întâmplă și în sănătatea mintală, poate mai mult decât oriunde, pentru că nu suntem o specialitate hands-on. Rareori psihiatrii fac examene fizice și mulţi dintre noi nu am mai pus stetoscopul pe pieptul unui pacient din vremea rezidenţiatului.
Colegii mei psihoterapeuţi au îmbrăţișat primii ședinţele online, fără rezerve, având experienţă cu ele încă dinainte. În starea de urgenţă, majoritatea consultaţiilor mele au fost la distanţă, deși statutul lor legal era foarte controversat.
Continui să văd unii pacienţi de la distanţă, din diverse motive: unii sunt prin alte orașe sau ţări, alţii pur și simplu se tem să vină în clinică sau găsesc că e mai comod așa.
După mai bine de un an de practică astfel modificată, sunt astăzi circumspect în ceea ce privește telemedicina. Desigur, sunt avantaje evidente: avem o mai mare acoperire, și oameni din părţi ale ţării unde asistenţa sanitară e deficitară pot acum cere ajutor.
Reversul medaliei, pericolul, așa cum îl percep eu, e fragilizarea relaţiei medic-pacient. Pandemia a survenit, printr-o ciudată sincronizare, ca un apogeu al unor ani precedenţi în care această relaţie a trecut prin transformări radicale, despre care s-ar putea scrie volume.
Să notăm doar un element important: în era social-media, medicul e adesea singur, iar pacientul dinaintea lui e însoţit de prezenţa virtuală a unui enorm grup de opinie.
Medicul nu mai este nici măcar proprietarul propriei imagini: dacă el este legat de confidenţialitate faţă de pacient, acesta din urmă nu are vreo obligaţie reciprocă, astfel încât mulţi medici au deja o imagine publică despre care nu știu nimic.
Opinii strict medicale au devenit, în ultima perioadă, artificial ideologizate, iar întreg teatrul de operaţiuni medicale pare să se oglindească permanent în online, dacă nu s-a mutat acolo de tot.
Concomitent, singurătatea a devenit molipsitoare, pandemică ea însăși în trecutul recent. În aceste condiţii, cred că relaţia cu pacienţii noștri trebuie să își regăsească rapid intimitatea profesională de care are disperată nevoie.
Cred că o bună relaţie profesională poate să se construiască și la distanţă, dar, în experienţa mea, pentru fiecare bună relaţie cu un pacient sunt alte câteva deficitare, grevate de nesinceritate, constrângeri tehnice, neputinţa de a lua decizii rapide.
În timp ce telemedicina e bună unealtă accesorie când e cazul, cred că e bine, acum, când avem ocazia, să ne scoatem practica din carantină. Avem nevoie să ne vedem pacienţii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe