Sunt în floarea carierei și încă nu știu ce înseamnă să fii medic. O recunosc cu o măsură de rușine.
A venit luna iunie și e uzanţa să vorbim despre copii. Să ne gândim o clipă la copiii la care mai nimeni nu s-a gândit în ultimele două luni, sau nimeni dintre cei care ar fi trebuit să se gândească.
Adevărata libertate nu e un lucru ușor de practicat, chiar dacă îţi sunt respectate toate drepturile omenești. La fel și adevăratul individualism.
Acum că ne îndreptăm către finalul stării de urgenţă și către primele relaxări ale carantinei naţionale, am impresia că s-a spus cam tot ce se putea spune, deocamdată, despre impactul pandemiei asupra vieţilor noastre.
Pentru mulţi dintre noi, e imposibil să ne imaginăm, empatic, prin ce trece o persoană care suferă de o psihoză, cum este schizofrenia.
Încă o lună de carantină, anunţată destul de brutal de președintele României, cu ton de manager supărat pe angajaţii care nu și-au îndeplinit targetul.
Cu siguranţă aţi auzit de scurta rugăciune a lui Reinhold Niebuhr, numită „a seninătăţii” și atât de preţuită pentru pragmatismul ei reformat.
Poate că febra, tusea, mialgia și complicațiile respiratorii sunt cardinale în clinica infecției cu noul coronavirus, dar simptomele psihosociale sunt de departe mult mai prevalente și de un mai mare impact decât cele fiziologice. . În cele ce urmează vom încerca să rezumăm cele două curente de gândire reprezentate în acest moment.
Despre coronavirus s-a spus aproape tot ce putea fi spus și mult, mult pe deasupra. S-a spus inclusiv că s-au spus prea multe și s-a inventat un nou cuvânt, „infodemie”.
În ultima vreme, a trebuit să vorbesc de mai multe ori despre anxietate. Într-una dintre aceste ocazii, librăria în care avea loc discuția, deși vastă, era neîncăpătoare; aerul devenise greu de respirat și propria mea anxietate socială, sub zecile de priviri ațintite spre vorbitori, devenise de-a dreptul clinică.
Ministrul Sănătății a afirmat, săptămâna aceasta, că „din cauza plecării părinților în străinătate, avem din ce în ce mai multe cazuri de autism la copii”.
Mi-aduc aminte de primii ani ai studenției: asistam la prezentări de caz și eram uimit de felul în care detalii patologice suscitau mai mult interes decât soarta ultimă a pacientului.
Ce fac medicii când au prea multă anxietate?
Părinţilor cu copii cu dizabilităţi, în ciuda tuturor nevoilor urgente, le vine foarte greu să iasă din casă.
Medicina e sub asediu, dar nu ne pasă prea tare. După „cazul Săpoca”, psihiatria continuă să fie nefastul cap de afiș.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
