Newsflash
OPINII

Abordarea prin confruntare

de Dr. Vlad STROESCU - iul. 30 2021
Abordarea prin confruntare

Majoritatea comunităţii știinţifice și, din fericire, a structurilor de decizie sunt în acord că vaccinarea e de departe cea mai eficace apărare, deși, după unii experţi, e probabil prea târziu.

O parte din „noul normal” cu care suntem forţaţi să ne obișnuim e bizara scindare socială pro- și antivaccin. Mintea colectivă socială e hiperideologizată, hiperpolarizată și hiperconflictuală.
E ușor să cădem în capcana polarizării, e extrem de greu să ne păstrăm moderaţia rămânând fideli gândirii critice și bunelor noastre practici medicale. Și cu toate astea, trebuie să o facem. Există, în psihologie, noţiunea de abordare prin confruntare, atunci când încerci să combaţi un comportament nesănătos (cum ar fi consumul de droguri). În cuvinte simple, când folosești o astfel de abordare, te plasezi într-o poziţie de autoritate, posibil justificată, și îl cerţi pe pacient. Cam așa procedăm acum când încercăm să aducem oamenii „pe calea cea bună”.
Din păcate, în varianta ei clasică, abordarea prin confruntare s-a dovedit ineficace, și dacă e încă folosită, e doar ca măsură „eroică” de a salva un om care nu pare să vrea sau să își dea seama că se îndreaptă către un prognostic foarte prost (așa numitele „intervenţii”, în care familia și terapeuţii se aliază într-un front comun de forţă). Dacă intervenţiile psihosociale reţin ceva din abordarea prin confruntare, e explicarea limpede și fără echivoc a riscurilor la care cineva se supune alegând un comportament nesănătos. Să mergem dincolo de asta în fermitatea cu care încercăm să facem bine înseamnă să creștem abrupt riscul de a-l pierde pe interlocutor, de a destrăma alianţa terapeutică.
Este rolul legiuitorilor și al guvernanţilor de a institui obligaţii și de a supraveghea respectarea drepturilor tuturor. Rolul nostru, al medicilor, e unul de sfătuitor. Și dacă avem o șansă de împăcare cu acel segment al societăţii care acum ne dispreţuiește, spre propriul său risc, atunci trebuie să învăţăm și alte unelte de intervenţie, în afară de cele prin confruntare. Interviul motivaţional este unul dintre acestea, foarte puţin folosit până acum chiar și în rândul psihiatrilor.
O alta e să ne facem timp să înţelegem viaţa și lumea omului cu care vorbim, căci niciun comportament sau atitudine nu se naște din nimic, și chiar dacă e însămânţat prin presiune externă, ca orice prejudecată, terenul fertil a fost altfel pregătit. La nivel social, cauzele divizării actuale sunt probabil mult mai vechi. Și nu e inutil să încercăm să le deslușim, chiar dacă acest lucru nu ne va feri de al patrulea val.

stroescu_10140740

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe