Recent, 2,7 milioane de lire sterline au fost acordate pentru șase proiecte de cercetare. Patru din cele șase proiecte sunt dedicate insulinelor ce reacționează la glucoză.
O descoperire majoră în domeniul cercetării în diabet ar putea să schimbe dramatic modul în care pacienții cu diabet de tip 1 își țin boala sub control.
Oamenii de știință lucrează în prezent la dezvoltarea unei noi generații de „insuline smart” (insuline inteligente) care în mod automat se adaptează la schimbările apărute în valorile glucozei din sânge, iar astfel ele pot reduce nevoia ca pacientul să își facă injecții frecvente cu insulină la doar o injecție pe săptămână, scrie www.diabetes.co.uk.
Dezvoltarea noilor tipuri de insuline face parte din proiectul „Type 1 Diabetes Grand Challenge”, o inițiativă ce presupune colaborarea mai multor instituții.
Parteneriatul acesta a alocat recent 2,7 milioane de lire sterline (adică 3,4 miliarde de dolari) pentru a fonda șase proiecte de cercetare din Statele Unite, Australia și China, mai scrie sursa citată.
Obiectivul oamenilor de știință este să creeze insuline care reproduc răspunsul natural al organismului în fața glucozei, oferind un tratament mult mai eficient pentru diabetul de tip 1, dar cu mai puține înțepături.
Pentru milioanele de persoane diagnosticate cu diabet de tip 1, controlul glicemic este o provocare constantă. Terapiile actuale cu insulină necesită ami multe injecții pe zi și o monitorizare atentă, pentru că valoarea glucozei din sânge (glicemia) poate fi influențată de diverși factori, printre care alimentația, exercițiile fizice, stresul etc.
Printre cele șase proiecte de cercetare ce vor fi finanțate prin proiectul de colaborare menționat, patru se axează pe dezvoltarea așa numitele insuline care reacționează la glucoză (glucose-responsive insulins - GRIs). Aceste insuline inteligente sau „smart” sunt special concepute pentru a se activa atunci când glicemia crește, împiedicând astfel episoadele de hiperglicemie, și se „dezactivează” atunci când glicemia scade, pentru a evita episoadele de hipoglicemie.
Această abordare inovatoare ar putea să ducă la progrese importante în viitor, pentru ca cercetătorii să creeze o formă de insulină care reduce semnificativ necesarul zilnic al acestui hormon când vine vorba despre persoanele cu diabet zaharat de tip 1.
Dacă proiectul axat pe cercetarea insulinelor smart se va dovedi de succes, aceste progrese ar putea reprezenta o nouă eră în terapia cu insulină, pentru că se va reduce frecvența injecțiilor cu insulină la acești pacienți, iar astfel povara bolii la aceste persoane va fi mult redusă.
Un alt proiect din cele șase care vor primi finanțare se referă la combinarea insulinei cu glucagonul, un hormon care crește valorile glucozei din sânge atunci când acestea scad periculos de mult.
Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/woman-applying-insulin-pen-her-arm-2417307355
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe