Newsflash
ACTUALITATE Știri

OMS România: Recomandări pentru prevenirea sinuciderilor

de Magdalena Tănăsescu - sept. 10 2024
OMS România: Recomandări pentru prevenirea sinuciderilor

Inițierea unei conversații despre sinucidere și prevenire, oricât de mică ar fi, ajută la construirea unei societăți mai înțelegătoare și mai solidară, consideră experții Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, „cineva care se gândește la sinucidere nu este neapărat hotărât/ă să moară”.

„Știm acest lucru deoarece majoritatea sinuciderilor sunt decizii impulsive, planificate cu mai puțin de 30 de minute înainte. A vorbi despre sinucidere sau a întreba pe cineva dacă se gândește la sinucidere nu va provoca o tentativă. Deschiderea dialogului va crește șansele ca persoana respectivă să vorbească despre problemele sale și să ceară sprijin”, se menționează în postare.

Experții OMS susțin că este utilă folosirea unui limbaj clar și direct, cum ar fi „Sunt îngrijorat/ă pentru tine. Te gândești la sinucidere?”.

„Discuția cu cineva nu trebuie să se axeze pe găsirea unei soluții la problemele sale - ar trebui să se axeze în principal pe ascultarea acestuia și explorarea opțiunilor prin care acesta sau aceasta poate obține ajutor. Cuvintele contează: modul în care vorbim despre sinucidere online și în mass-media poate reduce sau crește rata sinuciderilor. Este recomandată folosirea expresiilor «moarte prin sinucidere» sau «s-a sinucis». Evitați utilizarea structurii «și-a luat viața», care este stigmatizantă și poate spori rușinea în rândul persoanelor care au încercat să se sinucidă sau care au pierdut pe cineva prin sinucidere”, se mai spune în postarea OMS România.

Nu în ultimul rând, rapoartele sau discuțiile despre sinucidere online sau în mass-media ar trebui să menționeze resursele pentru obținerea de ajutor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe