Newsflash
ACTUALITATE Știri

Manifest pentru sănătatea creierului

de Florentina Ionescu - sept. 11 2024
Manifest pentru sănătatea creierului

Societatea Română Alzheimer invite publicul să se alăture pe 21 septembrie 2024 la un manifest pentru sănătatea creierului.

Fie că mergeți la acest manifest pentru o persoană dragă sau pur și simplu vreți să susțineți o cauză importantă, pașii dumneavoastră pot face diferența. 

„Scopul nostru? Promovarea necesității adoptării unui Plan Național pentru Demență în România. Salvează data, invită-ți prietenii și hai să mergem împreună pe Calea Victoriei pentru a crește conștientizarea privind Alzheimerul și demența”, au transmis inițiatorii acestui demers. 

Ce înseamnă, mai exact, acest manifest? Se va merge de la Ateneul Român până la Palatul Victoria, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea adoptării unui plan național pentru demență în țara noastră. La ora 20.00, pe 21 septembrie, Palatul Victoria va fi iluminat mov.

Campania din acest an este organizată în parteneriat cu: Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, OAMGMAMR filiala Bucureşti, Asociația Habilitas, Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă, Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Centrul de resurse pentru sănătate mintală, COPAC - Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România. 

„Prin acest manifest, vrem să creștem gradul de conștientizare cu privire la provocările asociate demenței și să atragem atenția asupra nevoii de acțiune în domeniul demenței și a urgenței adoptării unei strategii și a unui plan de acțiune la nivel național.”

Sursa: Facebook

Mai multe detalii vor fi publicate pe pagina dedicată evenimentului, aici.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe