Newsflash
OPINII

Unde găsim empatia?

Unde găsim empatia?

În aceste timpuri, cu multiple încercări și solicitări, răzbate tot mai mult o întrebare: unde a dispărut empatia? Prezentă chiar în perioada stalinismului și comunismului, acum, în plină libertate, pare că lipsește cu desăvârșire.

Recent, într-un articol, dr. Nicolae-Iordache Iordache spunea că „nu în toate spitalele bine dotate întregul personal e plin de empatie, și nici în spitalele prost dotate nu lucrează doar cinici”. Empatia a fost descrisă prima dată de Theodor Lipps și Eduard Titscher, în anul 1900, utilizând cuvântul german „einfühlung”. În conceptul lor, noţiune ţinea mai degrabă de domeniul artelor. Ulterior, Heinz Kohut și Carl Ropers au utilizat cuvântul în sensul că ar putea avea influenţe în practica medicală. În literatura de specialitate, între empatie, moralitate și cultură sunt multiple asemănări.

Până în anii 1980 – 1990, empatia era puţin discutată. Eram atunci mai puţin empatici? Nimeni nu-i simţea lipsa. Probabil, pe atunci, empatia era pretutindeni, o aveai la îndemână, nu lipsea. În ziua de astăzi, tensiunile sociale, războaiele între găști și clanuri, pandemia și influenţa tot mai mare a tehnologiei și mediului online ne-au adus în situaţia de a realiza că NU MAI EXISTĂ EMPATIE. Este cam târziu acum, când, în creierul oamenilor, acel locus unde înainte se desfășura instinctul corespunzător procesului unic omului a dispărut. Neuronii „în oglindă”, prezenţi încă în creierul cimpanzeilor, sunt investigaţi de Neuroștiinţe, dar încă fără rezultate.

Experienţele contrazic statisticile

Din cele citite pe tema empatiei, am găsit că România este pe locul 54 din 63 de naţiuni investigate pe acest subiect. Eu nu cred acest lucru, doar trăiesc în această ţară și lucrez aici ca medic. Am fost și medic de circă în Prahova. Pe atunci, în perioada 1982 – 1985, la mine, în cele trei sate era multă empatie. Chiar și la Spitalul din Filipeștii de Târg, înfiinţat de Regele Carol I în anul 1918, unde efectuam gărzi, și la Spitalul Judeţean din Ploiești, unde îmi duceam pacienţii, nimeni nu a vorbit de lipsa empatiei.

Un alt studiu extrem de greu de crezut a investigat prezenţa empatiei la studenţii de la Medicină, în anul I și la terminarea studiilor. Rezultatul a fost alarmant. La tinerii medici empatia era mult scăzută. Sunt sigur că la politicieni nici nu trebuie căutată, ea lipsește cu desăvârșire. Domeniul în care noţiunea de empatie are cea mai mare valoare este cel medical. Empatia personalului medical grav afectat de burnout nu trebuie căutată, ea nu poate exista.

Un semn de civilizaţie și cultură

Sunt sigur că într-un spital bine dotat, cu personal bine calificat, empatia nu trebuie să fie căutată. Ea se găsește la tot pasul, e firească – așa cum era și în urmă cu mai bine de 60 de ani în spitale. Niciun pacient nu ar alege un spital insuficient dotat, cu un personal neverificat profesional, chiar dacă la intrare ar scrie mare: „EMPATIE 100% pentru toţi pacienţii”. Actul medical efectuat cu maximă responsabilitate nu implică niciun pic de empatie. Ea apare din „nimic” într-o societate educată, și nu este decât un semn de civilizaţie și cultură. 

Singura statistică ce ar trebui crezută ar fi una realizată cu răspunsurile date de pacienţii care părăsesc spitalul, vindecaţi sau amelioraţi, la întrebarea „Câtă empatie aţi întâlnit în timpul petrecut în spital?”.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe