Studenţii medicinişti de la Universitatea Transilvania Braşov (UniTBv) vor putea fi instruiți în cadrul Spitalului Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov, care a devenit un spital clinic.
Potrivit comandantului Spitalului Militar din Braşov, colonelul dr. Alexandru Keresztes, demersurile în acest sens fac parte din planul de dezvoltare al unităţii sanitare pe următorii ani, care vizează inclusiv deschiderea mai multor noi linii de gardă.
În acest fel, se instituţionalizează, practic, colaborarea deja existentă de câţiva ani cu UniTBv. Un prim pas a fost desemnarea Secţiei de ATI a unităţii sanitare ca secţie clinică, şeful disciplinei de ATI din cadrul Facultăţii de Medicină din UniTBv, dr. Adrian Bărăgan, făcând parte din echipa de medici a spitalului de peste doi ani.
Totodată, col. dr. Alexandru Keresztes a precizat că demersurile către Ministerele Educaţiei şi cel al Sănătăţii au fost parcurse, existând şi un aviz favorabil al ministrului Apărării Naţionale.
Conform Legii Sănătăţii, spitalul clinic este o bază de instruire practică şi teoretică a studenţilor şi a medicilor rezidenţi, iar prin transformarea spitalului se fac paşi importanţi în ce priveşte câştigarea unei resurse de specialişti, a subliniat el.
„Este o deschidere pentru că ne permite, pe de o parte, atragerea de cadre didactice universitare care pot veni să profeseze alături de echipa spitalului nostru (...), pe de alta, tinerii medici rezidenţi vor putea deveni, ulterior, colegi de-ai noştri şi nu numai colegi civili, ci şi ca medici militari, deoarece Institutul Medico-Militar al MApN şcolarizează studenţi la Universităţile de Medicină «Carol Davila»
El a amintit că aceşti paşi fac parte dintr-un plan de dezvoltare mai complex, ale cărui efecte ar urma să se vadă în aproximativ doi ani.
„Beneficiem de o finanţare pe partea de infrastructură pentru o clădire nouă, de politraumă, pentru medicină operaţională. Unul dintre atributele de bază ale spitalului este de a asigura asistenţa medicală reală pentru categoriile de militari din patru judeţe arondate spitalului, fie vorbim de cadre militare active, în rezervă sau în retragere, elevi, studenţi, văduve, veterani de război, dar şi pentru categoriile de militari străini care sunt cantonate în arealul nostru. Fiind un spital public, avem un contract de furnizare de servicii medicale cu Casa OPSNAJ, care ne permite furnizarea de servicii medicale pentru toate categoriile de militari ai sistemului de apărare, dar şi altor pacienţi civili. Acest lucru l-am avut în vedere atunci când am dorit să dezvoltăm infrastructura spitalului”, a subliniat col. dr. Keresztes.
Noua clădire de politraumă, care are finanţarea aprobată prin PNRR, cu o valoare de 135 milioane de lei, ar urma să aducă la acelaşi loc compartimentul de urgenţă, laboratorul, farmacia, ATI-ul şi toate specialităţile chirurgicale, în prezent repartizate în două pavilioane. Obiectivul este de a se putea avea „un concept de uniformitate şi un mod de reacţie extrem de rapidă pentru pacienţii critici”.
Sursa foto: https://www.facebook.com/profile.php?id=100085820596928
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe